De la 1 iulie, peste fix patru zile, se încheie plafonarea RCA, aşa că ne aşteptăm ca tarifele să crească semnificativ. Fără această măsură, preţurile pentru asigurările auto ar putea urca cu până la 20%. Ceea ce va avea efecte în lanţ şi în preţurile produselor din magazine.
Vor fi scumpiri de la 1 iulie pe piaţa de asigurări. Dispare plafonarea taerifelor RCA, iar autorităţile nu au mai propus prelungirea acestei măsuri pentru că, spune acestea, în prezent piaţa este stabilă şi nu se aşteaptă la creşteri substanţiale de preţuri.
Chiar şi aşa, vom plăti mai mult pentru RCA începând cu data de 1 iulie. Încă nu ştim care ar putea fi creşterea de preţ. Ar putea fi vorba despre 10 procente, dar cu siguranţă vor exista categorii de şoferi care vor plăti mai mult, poate chiar şi cu 20% în plus pentru poliţa obligatorie. Cei mai afectaţi vor fi şoferii tineri, sub 30 de ani, în special cei din zona Bucureşti – Ilfov, pentru că aici vorbim despre tarife RCA separate, diferenţiate, mai mari în comparaţie cu cei din restul ţării, pentru că în Bucureşti – Ilfov sunt mai multe accidente şi sunt costuri mai mari pentru reparaţii.
Experţii spun că scumpirea RCA ar putea duce mai apoi la creşteri de preţuri în lanţ. Soluţia ar fi să plătim în rate şi există mai mulţi brokeri care oferă această variantă.
De asemenea, dacă vă expiră în curând poliţa obligatorie, o puteţi înnoi încă de pe acum şi beneficiaţi în continuare de preţul mai mic, plafonat.
Reamintim faptul că plafonarea este în vigoare din 2023.
Tarifele au fost plafonate la preţurile practicate de asiguratori pe 28 februaroe 2023 şi această măsură a fost introdusă după falimentul companiei de asigurări Euroins.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News