Skip to content
Politică

Reacţia Dianei Şoşoacă după ce Alina Gorghiu a cerut să fie sancţionată: „Voi depune plângere penală”

Inquam Photos/Octav Ganea
" "

Diana Şoşoacă susţine că aşteaptă ca acuzaţiile care i se aduc să fie şi dovedite, după ce liberalii, în frunte cu Alina Gorghiu, au cerut sancţionarea senatoarei pentru încălcări ale prevederilor regulamentare. Şoşoacă a transmis că va depune plângere penală.

Senatoarea PNL Alina Gorghiu şi Diana Şoşoacă au vorbit despre acţiunea liberarilor prin care cer sancţionarea senatoarei independente. Diana Şoşoacă a transmis că va depune plângere penală împotriva PNL şi a Alinei Gorghiu, motivând că este acuzată pe nedrept. „O anunţ pe doamna Gorghiu că voi depune plângere penală împotriva ei şi a PNL, inclusiv la forurile internaţionale, pentru că niciodată nu o să vedeţi la mine un astfel de discurs de care sunt acuzată. Faptul că am invocat neconstituţionalitarea şi nelegalitatea dispoziţiilor care sunt puse în practică de către jandarmerie, poliţie, spitale şi aşa mai departe este una, dar să mă acuzi pe mine de xenofobie, homofobie, trebuie să şi demonstrezi. Eu consider că absolut niciodată nu am greşit cu nimic, cel puţin din punct de vedere juridic”, a precizat Şoşoacă. La rândul său, Alina Gorghiu a afirmat că „nu se aştepta la altă reacţie din partea doamnei Şoşoacă decât să ne ameninţe că ne dă în judecată”.

" "
" "

„Îi reamintesc însă că fişa oricărui senator presupune că acesta face legi, iar doamna Şoşoacă nu excelează la acest capitol. Excelează, în schimb, la invective, la plângeri penale şi foloseşte excesiv cuvântul ‘popor’. Respectul faţă de popor ar trebui dovedit şi în plenul Senatului, unde nepurtarea măştii, jignirile constante ne obligă la acest demers”, a mai subliniat senatoarea PNL. Senatorii liberali, în frunte cu Alina Gorghiu, au trimis, marţi, o scrisoare grupurilor parlamentare din Senat în care propun sancţionarea senatoarei Diana Şoşoacă pentru încălcări ale prevederilor regulamentare. Şoşoacă nu respectă măsurile de protecţie sanitară, instigă la ură în luările de cuvânt, jigneşte şi utilizează un discurs xenofob, homofob şi extremist, susţin liberalii.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *