Iranul respinge „acuzaţiile” şefului Serviciului de securitate britanic MI5, potrivit cărora Teheranul a sprijinit „comploturi succesive” pe teritoriul Marii Britanii, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmaeil Baghaei, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Reacția vine la o zi după ce şeful MI5 a spus că din ianuarie 2022 pe teritoriul britanic au fost împiedicate 20 de acţiuni potenţial letale susţinute de Iran.
Într-un discurs rostit marţi, directorul general al MI5, Ken McCallum, a acuzat Iranul că s-a aflat în spatele „comploturilor succesive” de pe teritoriul britanic.
McCallum a spus că numărul investigaţiilor privind ameninţările la adresa securităţii în Regatul Unit a sporit cu 48% în ultimele 12 luni, în contextul în care Rusia şi Iranul s-a orientat spre infractori, traficanţi de droguri şi apropiaţi pentru a le realiza „munca murdară”.
Reprezentantul diplomaţiei iraniene a respins ceea ce el a numit acuzaţiile repetate făcute în ultimii doi ani de oficiali britanici din domeniul securităţii, fără a menţiona vreun nume.
Baghaei a acuzat Regatul Unit de găzduirea de grupări „teroriste” care se folosesc de libera exprimare pentru a promova violenţa şi i-a cerut Londrei să-şi reconsidere politicile faţă de „naţiunile iraniană şi cele din Asia de Vest”.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News