Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obținut poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene și unul dintre cele mai importante portofolii, anunță premierul Marcel Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Premierul a precizat că, astăzi, România este reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii Uniunii prin:
– vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar al unuia dintre cele mai relevante portofolii în arhitectura noii Comisii – Roxana Mînzatu,
– vicepreședinte al Parlamentului European – Victor Negrescu,
– președinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE – Comisia REGIO, de dezvoltare regională – Dragoș Benea.
Redăm mai jos, integral, postarea premierului:
„Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obținut poziția de #vicepreședinte al Comisiei Europene și unul dintre cele mai importante portofolii – Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie. Un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro.
Toți cei care denigrau țara noastră și capacitatea noastră de negociere la Bruxelles au primit astăzi o lecție extrem de dură : niciodată nu e bine să îți vorbești de rău țara peste hotare, ci să te lupți și să contribui la dezvoltarea ei”.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News