Skip to content
Politică

Reacția lui Cioloș în scandalul momentului: N-am ştiut nimic despre tatăl lui Adrian Iordache

„E regretabil să ajungem în situația de a putea învinovăți pe oricine pentru că are în familie sau a cunoscut la un moment dat pe cineva care a avut legătură cu Securitatea”, spune Dacian Cioloş într-un interviu acordat pentru PressOne. Asta după ce istoricul Marius Oprea a publicat, vineri, 18 ianuarie, un text în care arată că cei trei membri fondatori ai PLUS provin dintr-o firmă de avocatură, Iordache & Asociații, înființată în 1992 de un fost torționar al Securității, maiorul Alexandru Iordache.

Potrivit lui Marius Oprea, Alexandru Iordache ar fi coordonat ancheta la care el a fost supus în 1988.

Fiul ofiţerului Iordache, avocatul Alexandru Adrian Iordache, precum și soția acestuia sunt doi dintre cei trei avocaţi care au înregistrat partidul PLUS.

Iată câteva întrebări din cadrul interviului acordat de Dacian Cioloş pentru PressOne.

− Sunteți în mijlocul unei crize politice declanşate de articolul lui Marius Oprea. Dacă ar fi să formulăm suspiciunea generală, aceasta ar fi faptul că trei oameni asociați cu un ofiţer de Securitate v-au livrat la cheie un partid. Vă rog să clarificați circumstanțele în care avocatul Adrian Alexandru Iordache a devenit unul dintre fondatorii PLUS.

− Vedeți unde pot duce exagerările sau trunchierile, modul trunchiat în care sunt prezentate lucrurile?

Eu nu văd aici o criză politică a noastră, ci văd o criză în societatea românească, în care se folosește un bau-bau scos de la naftalină din când în când, atunci când cineva are interesul.

Care e narativul pe care îl găsim în presă de câteva săptămâni? Că eu sau noi suntem ajutați de servicii secrete, că partidul acesta e al străinilor și așa mai departe. Acum s-a ajuns să se spună că partidul acesta a fost înființat cu ajutorul fostei Securități.

E cu atât mai trist cu cât lucrul acesta îl spune un om care chiar a studiat serios problema, iar eu nu pot decât să constat că el cade victimă exact acelora pe care a încercat să îi deconspire. Altfel nu înțeleg cum se poate ajunge la astfel de afirmații.

Noi am inițiat un proiect politic − Mișcarea România Împreună − în din primăvara anului trecut. Când am ajuns la concluzia că, din motive de proceduri juridice, riscăm să nu înregistrăm acest partid, colegi de-ai noștri din Platforma România 100, mai puțin cunoscuți, au decis să dea o mână de ajutor, și tocmai pentru că erau mai puțin cunoscuți, oameni respectabili.

De altfel, inclusiv Adrian Iordache, care este un avocat respectabil, cu o colegă de-a lui şi cu soția dânsului au hotărât să ne dea o mână de ajutor și să inițieze acest proiect. Fără intenția de a face politică, fără intenția de a rămâne în partid.

− Deci, ideea înregistrării PLUS a plecat de la domnul Iordache?

− Eu n-am știut cine a înregistrat partidul decât târziu.

− A fost o surpriză, un cadou?

− N-a fost o surpriză! Eu știam că sunt trei colegi − și nici nu mă interesa cine sunt − care, după o discuție în comunitatea tematică Justiție din Platforma România 100, au decis să inițieze acest demers.

De aici până la a spune că acest proiect a fost inițiat de fosta Securitate e cale lungă. Sigur, putem să ne reproșăm că am fost naivi. Ni se reproșează că n-am verificat oamenii.

„N-am ştiut nimic despre tatăl lui Adrian Iordache”

− Și de ce nu i-ați verificat?

− Păi, n-aveam de ce să-i verificăm, pentru că, așa cum am spus, sunt oameni respectabili, care lucrau în comunitatea tematică Justiție din cadrul Platformei România 100.

Sunt oameni pe care noi îi știam că sunt buni profesioniști în domeniile lor, că de asta au venit la noi, și care au lansat acest demers. Ce să fi făcut, să le fi verificat dosarele?

− Deci n-ați știut nimic despre tatăl lui Adrian Iordache, maiorul Iordache?

− Nu am știut nimic și nici n-aveam de unde să știm, pentru că noi nu avem practica aceasta, să verificăm dosare de Securitate sau de altă natură colegilor cu care lucrăm − oameni în vârstă de 30-40 de ani.

Nu vedem ce relații ar fi putut avea ei cu Securitatea. Nu văd de ce Adrian Iordache, indiferent ce a făcut sau n-a făcut tatăl lui, trebuie să fie judecat pentru ceea ce au fost sau au făcut părinții lui.

N-am știut, deci, nimic despre tatăl lui, şi nici nu ne-a interesat lucrul acesta.

Putem fi acuzați de naivitate, pentru că nu le-am verificat dosarele − așa cum văd că există o obsesie la unii dintre noi −, dar haideți să pun problema și altfel: dacă în spatele nostru ar fi fost Securitatea sau serviciile de informații, aşa cum se spune, credeți că ne-ar fi lăsat să ne compromitem?

1 comentariu la “Reacția lui Cioloș în scandalul momentului: N-am ştiut nimic despre tatăl lui Adrian Iordache

  1. Sunt adevarate afirmatiile istoricului Marius Oprea.

    Iordache Iulia (fosta Bugaru) – este fiica lui Bugaru Constantin.

    Bugaru Constantin traseist politic, fost director Electrica Mehedinti, actual beneficiar de pensie „nesimtita” de la Hidroelectrica Mh.

    http://apmmh.anpm.ro/anunturi-anunt-public-privind-parcurgerea-etapei-de-incadrare-a-avizului-de-mediu-titular-bugaru-constantin

    http://www.cvlpress.ro/27.08.2012/ajvps-dolj-sicanata-de-braconierii-deghizati/

    https://www.b1.ro/stiri/economic/noi-detalii-in-dosarul-electrica-stenogramele-arata-cum-directorii-com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *