Skip to content
Politică

Reacția lui Ion Iliescu, după decizia Guvernului de a desființa Institutul Revoluției, condus de el: Este o porcărie inadmisibilă

INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Fostul președinte Ion Iliescu susține că desființarea Institutului Revoluției Române este „o porcărie inadmisibilă”, se declară surprins de decizia Guvernului și spune că nu înțelege motivația demersului, scrie hotnews.ro.

Nu am auzit de așa ceva. Asta e o porcărie curată. Adică Institutul Revoluției Române, renunțăm la Revoluția Română, la studierea ei… Nu înțeleg, nu știu, nu am aflat încă această știre. Mi se pare o porcărie inadmisibilă. Că sunt oameni care n-au trăit Revoluția și nu înțeleg și-i interesează, asta e altă treabă, dar a fost un moment istoric remarcabil care-a marcat întreaga transformare pe care a cunoscut-o țara în ultimii 30 de ani de zile. Cum să renunți la așa ceva? Unde în lume se întâmplă așa ceva? N-am aflat încă această știre, mă surprinde și nu înțeleg motivația ei„, a declarat Ion Iliescu.

Guvernul a adoptat, luni, o ordonanță de urgență privind desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu, solicitarea fiind făcută de secretarul general al Executivului, Antonel Tănase.

Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a fost înființat în baza unei legi din 2004, ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică. Potrivit actului normativ, Institutul are ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor – în plan politic, economic şi social – ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre.

În acest moment, Institutul este condus de Ion Iliescu, ca președinte, Gelu Voican Voiculescu, director general, și Emilian Cutean, secretar general.

 

Institutul Revoluției a fost recent în centrul unui scandal, concertul pe care voia să-l organizeze pentru a marca 30 de ani de la Revoluție fiind anulat ca urmare a protestelor societății civile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *