Skip to content
Justitie

Reacția managerului Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, condamnat definitiv: Am luat act de decizia justiției, sigur cu tristețe

medichub.ro
" "

Condamnată definitiv într-un dosar de luare de mită, Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, a reacționat după sentință: „Cu aceeași sinceritate voi sta la dispoziția pacienților ca și până acum”.

Am luat act de decizia justiției, sigur cu tristețe. Cu aceeași sinceritate voi sta la dispoziția pacienților ca și până acum, cu aceeași implicare în momentele acestea de pandemie”, a transmis Carmen Dorobăţ.

" "
" "

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi a fost condamnat vineri definitiv într-un dosar de luare de mită. În primă instanță, magistraţii Curţii de Apel au păstrat condamnarea de 3 ani cu suspendare, însă i-au modificat pedeapsa complementară.

Deși medicul nu avea voie nici să preia şi nici să deţină o funcţie publică, acum i-a fost interzis doar să predea într-o instituţie de învăţământ, fie ea privată sau publică, timp de 5 ani.

Soţul ei, Gheorghe Dorobăţ, a fost condamnat şi el în primă instanţă, tot cu suspendare la 2 ani şi 3 luni de închisoare. Pedeapsa a fost menţinută. La fel, nici acesta nu are voie să predea. Lui Gheorghe Dorobăţ i se interzice şi exercitarea unei funcţii publice.

Cei doi soţi au fost condamnaţi pentru luare de mită, într-un dosar trimis în judecată de DNA Iaşi, în urma unui flagrant ce a avut loc la începutul anului 2015. Carmen Dorobăţ a fost acuzată că ar fi luat bani de la studenţi pentru promovarea examenelor.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *