Skip to content
Politică

Reacția PNL după ce DNA a anunțat că Mihai Chirica, primarul Iașului, este pus sub control judiciar într-un dosar de înșelăciune

Inquam Photos/Octav Ganea

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL), în exclusivitate pentru PS News, a anunțat că edilul Mihai Chirica nu mai are nicio implicare și activitate în PNL, din aprilie 2021. Purtătorul de cuvânt al liberalilor a precizat și că justiția trebuie respectată și lăsată să își facă treaba.

„Mihai Chirica s-a autosuspendat, nu mai are nicio funcție în PNL din aprilie 2021. Justiția trebuie respectată și lăsată să își facă treaba. În momentul de față, domnul Chirica are suspendată și calitatea de membru, n-are nicio implicare și activitate în PNL, din aprilie 2021”, a declarat Ionuț Stroe pentru PS News.

Amintim că procurorii DNA l-au pus vineri sub control judiciar pentru 60 de zile pe Mihai Chirica, primarul Iașului, într-un dosar de corupție ce privește o afacere imobiliară, potrivit unui comunicat de presă. Procurorii arată că, pe durata controlului judiciar, Chirica nu are voie să își desfășoare activitatea de primar, în exercitarea căreia ar fi săvârșit fapta.

Dosarul a fost deschis la începutul acestui an, când procurorii DNA au descins în biroul primarului din Iași, Mihai Chirica. Motivul descinderii îl reprezintă modul în care a fost intabulat blocul afaceristului Gheorghe Cheșcu din strada Vasile Lupu 95. Dezvăluirea a fost făcută de publicația locală REPORTER DE IAȘI.

O clădire cu 60 de apartamente, ridicată fără autorizație, a fost edificată în 2019 printr-o certificare suspectă de fals, semnată de fostul viceprimar Gabriel Harabagiu și de primarul Mihai Chirica.

Comunicatul integral:

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 106/VIII/3 din 26 ianuarie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 04 februarie 2022, față de inculpatul CHIRICA MIHAI, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Iași, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și instigare la uzurparea funcției.

În cauză a fost dispusă și efectuarea urmăririi penale față de suspectul HARABAGIU GABRIEL VASILE, la data faptelor viceprimar al municipiului Iași, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și uzurparea funcției.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează starea de fapt, potrivit căreia, cei doi, în exercitarea funcțiilor, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași. Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal.

Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii și al unor funcționari din cadrul autorității publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției, datat 10.10.2018, emis de Municipiul Iași.
Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existența, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcției, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conținutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având același număr de înregistrare și aceeași dată.
Emiterea certificatului a creat, pentru societatea beneficiară, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară și de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Chirica Mihai trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârșit fapta.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
De asemenea, inculpatului Chirica Mihai și suspectului Harabagiu Gabriel Vasile li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307 Cod de procedură penală.

În cauză se desfășoară cercetări și față de alte persoane.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv efectuarea în continuare a urmăririi penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *