Skip to content
Politică

Reacția PSD după autosuspendarea lui Akos Mora din partid

Senatorul PNL Akos Mora, declarat incompatibil, a anunţat, joi, că se autosuspendă din partid ca să nu-i mai dea ocazia lui Victor Ponta “să spună minciuni” referitoare la situaţia sa, adăugând însă că mandatul său de senator “merge mai departe,” până când Parlamentul “va vota pe acest subiect”.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a declarat că această autosuspendare ”nu rezolvă problema” pe care senatorul liberal Akos Mora o are, potrivit unui comunicat de presă remis PSnews.ro.

”Autosuspendarea din PNL a senatorului Akos Mora, adica nici macar demisia, nu rezolva problema. Aceea ca un om cu o decizie definitiva de incompatibilitate, sustinut de PNL si de Klaus Iohannis, ramane parlamentar desi nu mai are dreptul constitutional si legal. Mandatul de senator are un ,,curs ce merge mai departe”, dupa cum a recunoscut chiar Akos Mora.

Nici astazi, cand domnul Akos Mora a facut acest gest, Iohannis nu a avut curajul sa ii ceara demisia din Parlament, pentru a demonstra ca vorbele sale despre Justitie si stat de drept nu sunt vorbe goale. Iohannis a fost incapabil sa spuna ceva despre colegii si aliatii sai cu probleme penale. Asta arata si curajul si caracterul lui Iohannis, care vorbeste, precum Traian Basescu, despre coruptia care ar exista in alta parte, dar niciodata in ”casa sa”, desi Justitia a demonstrat contrariul”, a declarat Gabriela Firea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *