Skip to content
Coronavirus

Reacția senatorului PNL care a infectat alți trei colegi: Nu-i cunosc

Facebook/Vergil Popescu

Senatorul PNL Vergil Chițac, primul politician din România confirmat cu coronavirus, susține că nu îi cunoaște și nu a interacționat cu cei trei colegi ai săi infectați, care au participat alături de el la ședința Biroului Pemanent Național. Este vorba despre deputatul PNL Lucian Heiuș, primarul Devei, Florin Oancea, și administratorul public al Devei Adrian David Nicolae.

Chițac a scris pe Facebook sâmbătă seară că a văzut știrile potrivit cărora trei liberali s-au îmbolnăvit după ce au fost prezenți la ședința PNL de luni. Chițac susține însă că nu îi cunoaște și nu a interacționat cu ei.

„În urma apariției în presă a știrilor conform cărora eu i-aș fi putut infecta cu COVID-19 pe Florin Oancea, Lucian Heiuș și Adrian David în cadrul Biroului Permanent Național al PNL de luni, 9 martie, declar că nu îi cunosc și nu am interacționat cu dumnealor în niciun fel. Le doresc multă sănătate!”, scris Vergil Chițac, pe Facebook.

Senatorul PNL Vergil Chițac, fiul, soția și asistentul acestuia au fost confirmați vineri cu coronavirus, după ce parlamentarul a participat la o reuniune externă. După confirmarea acestui caz, Ludovic Orban a anunțat că se izolează pentru 14 zile la Vila Lac 1. Orban, miniștrii și o parte a parlamentarilor s-au testat pentru coronavirus, iar testele au ieșit negative.

Sâmbătă, Grupul de comunicare strategică a anunțat că încă 3 liberali au fost infectați cu coronavirus. ”Sunt confirmați pozitiv la testul pentru coronavirus (COVID-19) deputatul PNL, Lucian Heiuș, primarul Devei, Florin Oancea, și administratorul public Adrian David Nicolae. Toți 3 se află în izolare la domiciliu, au participat la reuniunea BPN a PNL la care a participat și senatorul Chițac, și ieri nu au fost prezenți la reuniunea Biroului Executiv al PNL”, a transmis Grupul de comunicare strategică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *