Skip to content
Politică

Reacția tranșantă a șefului CCR despre situația lui Sebastian Ghiță

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, într-un comunicat de presă, că a fost extinsă acţiunea penală faţă de Sebastian Ghiţă, pentru infracţiunile de trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată. Aceste noi infracţiuni se adaugă celei iniţial reţinute în sarcina lui Sebastian Ghiţă, respectiv cea de sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Pornind de la această situație, președintele CCR, Augustin Zegrean, a precizat că nu a mai auzit ca unui deputat să îi fie interzis dreptul de a merge în Parlament, referindu-se la cazul lui Sebastian Ghiță.

Augustin Zegrean s-a arătat surprins de această măsură. „Nu am mai auzit de interdicție pusă unui deputat în Parlament. Este prima dată când aud așa ceva”, a zis joi șeful CCR, potrivit dcnews.ro.

 

4 comentarii la “Reacția tranșantă a șefului CCR despre situația lui Sebastian Ghiță

  1. … „Nu am mai auzit de interdicție pusă unui deputat în Parlament. Este prima dată când aud așa ceva” …
    Da, si ??? Mai pune cineva baza pe Constitutie in statul asta de drept de trei parale ???

  2. Asta se intampla pentruca legile facute de un parlament DILETANT se bat cap in cap! Daca DNA a luat aceasta masura, inseamna ca undeva, in vreo lege, este ceruta aceasta masura pentru faptele lui Ghita!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *