Skip to content
Politică

Reacție acidă a USR. Dan Barna cere demisia lui Petre Daea și a Vioricăi Dăncilă

psnews.ro

Liderul USR, Dan Barna cere demisia ministrului Petre Daea și a premierului Viorica Dăncilă după ultimele gafe comise.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook Dan Barna susține că actualul guvern „a devenit o umilință națională”. Reacția vine după gafa Priștina-Podgorița a premierului Viorica Dăncilă, respectiv ultima declarație a ministrului Petre Daea în care acesta compară sacrificarea porcilor cu pestă porcină cu masacrul evreilor de la Auschwitz.

„Lipsa de înțelegere a propriilor cuvinte devine o boală gravă, care pune în pericol imaginea României și a fiecărui român. Comparația făcută de Petre Daea între arderea porcilor bolnavi de pestă africană și Holocaust, o tragedie soldată cu milioane de victime, este șocantă și inacceptabilă. Prostia nu e o scuză când ești prim-ministru sau ministru în Guvernul României. În alte țări civilizate, după ziua de ieri, prim-ministrul pleca acasă de mână cu ministrul Agriculturii. Nu mai suportăm această umilință de a fi conduși de oameni care nu-și înțeleg propriile cuvinte, incompetenți care duc țara spre dezastru și rușine. USR cere demisia lui Petre Daea și din nou, a Vioricăi Dăncilă. O vom cere până vor ieși pe ușa din dos a istoriei ca Guvernul care a dezonorat țara!”, a continuat acesta, pe pagina sa de Facebook.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a declarat pentru Digi24 că eroarea comisă de Viorica Dăncilă este „o gafă serioasă”, care riscă să afecteze relațiile dintre România și această țară. Ministrul Petre Daea și-a cerut scuze public prin intermediul unui comunicat al Ministerului Agriculturii. Citiți mai multe aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *