Reacții contradictorii ale candidaților la prezidențiale după decizia de la Ploiești privind alegerile din 2024

Sursa foto: X
Candidații la prezidențiale au reacționat imediat după decizia Curții de Apel Ploiești. George Simion a salutat suspendarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024. Ceilalți au fost surprinși de sentința judecătorului din Prahova.

Cum a fost folosită în scop electoral sentința Curții de Apel Ploiești prin care a fost anulată anularea alegerilor prezidențiale din 2024

Reporter: Cum ați cataloga dumneavoastră această decizie a Curții de Apel Ploiești?

Nicușor Dan, candidat la Președinția României: Eronată, eronată. Nu vreau să spun mai mult. Exact oamenii care sar acum și fac, cum să zic, zgomot în spațiul public sunt aceiași care au permis ca în sistemul judiciar să existe o instituție care se numește Inspecția Judiciară, care în mod evident nu funcționează.

Imediat după apariția deciziei, candidatul AUR, George Simion, a postat un mesaj video pe rețelele de socializare înregistrat la Muntele Athos.

George Simion, candidat la Președinția României: Îi vom lua apărarea judecătorului de la Ploiești, pe care eu unul îl consider erou. Într-un fel sau altul, Călin Georgescu va ajunge în fruntea statului român, fie că prin planul A, prin planul B, prin planul C. Da. Sunt șanse mici de reușită la Înalta Curte. Vor încerca să tergiverseze, vor încerca să blocheze, vor încerca să anuleze. Nu vă pierdeți credința.

Și Victor Ponta reia ideea că alegerile din noiembrie anul trecut nu trebuiau anulate.

Victor Ponta, candidat la Președinția României: „Acţiunea CSAT, pe baza căreia CCR a luat decizia, a avut, în realitate, drept cauză faptul că PSD şi PNL nu aveau candidat în turul al doilea. Nu pot comenta decizia Curţii de Apel Prahova fără să citim măcar motivarea. Dacă însă, în final, Justiţia decide reluarea turului al doilea, consider că ar fi o soluţie politică pozitivă.”

Candidatul Coaliției guvernamentale, Crin Antonescu, s-a declarat surprins de decizia Curții de Apel Ploiești.

Crin Antonescu, candidat la Președinția României: „Sigur că e surprinzătoare, sigur că e ştire, sigur că se va discuta ceva vreme despre ea. Eu ştiam, ca profan în materie juridică, ştiam că totuşi hotărârile Curţii Constituţionale sunt inatacabile. Dar nu sunt eu cel care trebuie să mă pronunţ. (…) Cred că se pronunţă Înalta Curte şi este o chestiune care se tranşează în justiţie şi numai în justiţie.” (sursa: Antena 3 CNN)

Elena Lasconi, care a ajuns în turul doi la scrutinul prezidențial anulat de CCR, consideră că decizia Curții de Apel Ploiești va bulversa alegătorii.

Elena Lasconi, candidată la Președinția României: „E un haos ce se întâmplă, nu mai înțelege nimeni nimic. (…) Turul 2 înapoi nu se mai poate. Această decizie nu face decât să bulverseze lumea. Ne putem aștepta la orice, oamenii să iasă în stradă, nu știu. Este o premieră în România și de aproape un an de zile suntem numai în premiere.” (sursa: fanatik.ro)

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: