Skip to content
Politică

Reacții în PNL după acuzațiile aduse de DNA lui Alexe. Rareș Bogdan: ”Până la proba contrarie, orice persoană e nevinovată”

Inquam Photos / George Calin
" "

Contactat de PS News, europarlamentarul liberal Rareş Bogdan s-a ferit să comenteze acuzațiile DNA la adresa fostului ministru al Mediului, Costel Alexe, dar a ținut să sublinieze că, ”până la proba contrarie, orice persoană este nevinovată”.

„Nu știu detalii despre caz, dar sunt convins că în situația în care procurorii vor prezenta probe, Costel Alexe va acționa în consecință. Nu am vorbit nici cu el, nici cu Ludovic Orban. Dacă sunt dovezi clare se va lua o decizie, iar Costel Alexe e un om responsabil”, spune europarlamentarul.

" "
" "

Întrebat dacă acuzațiile DNA aduse la adresa fostului ministru, Costel Alexe sunt false, Rareș Bogdan răspunde: „Nu pot spune nimic atât timp cât nu am văzut nici dosarul, nici acuzațiile procurorului. Până la proba contrarie orice persoană este nevinovată. Rămâne de demonstrat că lucrurile sunt așa. Dacă există un denunț și dacă există probe suficiente se va acționa în consecință”.

”Până la urmă noi am luptat în stradă ani de zile ca justiția să fie independentă. Nu vreau să mă exprim până nu am detalii. Așa cum nu comentez deciziile procurorilor sau ale judecătorilor, în același timp spun că de la dreptul roman încoace, există prezumția de nevinovăție în drept care este sfântă și care trebuie respectată.

Nu cunosc cazul momentan, nu sunt niciun apropiat de-a lui Costel Alexe ca să știu detalii, nu am vorbit cu el, nu am vorbit cu nimeni. Mă gândesc că probabil există un denunț, dar nu vreau să mă exprim până nu cunosc mai multe detalii.

Nu s-a discutat în cadrul conducerii PNL cazul pentru că nu știm detalii. Momentan avem doar comunicatul DNA și comunicatul dat de Costel Alexe.

Există prezumția de nevinovăție, ea trebuie respectată, trebuie ținut cont de ea în drept așa cum Costel Alexe va trebui să se apare și să dovedească că acuzațiile făcute prin denunț sunt false.

Momentan așteptăm să vedem date suplimentare din partea procurorilor și declarații și date prezentate de Costel Alexe. Așa e corect”, a conchis Rareș Bogdan.

DNA îi cere președintelui Klaus Iohannis încuviințarea urmăririi penale pentru Costel Alexe, fost ministru al Mediului în Guvernul Orban și actual președinte al Consiliului Județean Iași. El este acuzat că ar fi primit mită de la un combinat siderurgic 22 de tone de produse din tablă, pentru alocarea cu titlu gratuit către combinat a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Procurorii îl acuză pe Alexe de luare de mită și instigare la delapidare, fapte săvârșite în aprilie și iulie 2020. Conform procurorilor, în martie-aprilie 2020 ministrul de atunci al Mediului a cerut managerului unui combinat siderurgic mai multe produse din tablă. În schimb, ministerul ar fi urmat să aloce gratuit către fabrica respectivă certificatele de emisii de gaze cu efect de seră și să monitorizeze măsurile luate de combinat pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.

Potrivit DNA. Costel Alexe ar fi primit, în lunile aprilie și iulie 2020, 22 de produse din tablă, în valoare de aproximativ 103.000 de lei. El ar fi primit mita la punctul de lucru al unei firme administrate de o rudă de-a sa.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *