Rezultatul alegerilor parlamentare din Ungaria, care marchează sfârșitul unei perioade de 16 ani de guvernare a lui Viktor Orbán, a generat reacții rapide în România, inclusiv din partea liderilor Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR).
Conducerea UDMR a transmis un mesaj de felicitare pentru Péter Magyar, liderul partidului Tisza, care a obținut victoria în urma unui scrutin cu o participare record, de peste 79%.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a subliniat importanța mobilizării masive la vot și a transmis public felicitări pentru câștigătorii alegerilor. Mesajul său vine în contextul în care Uniunea a fost percepută ca apropiată de partidul Fidesz condus de Viktor Orbán.
De asemenea, și Tánczos Barna, unul dintre liderii formațiunii, a reacționat după scrutin, în aceeași notă de recunoaștere a rezultatului electoral.
Alegerile din Ungaria au fost considerate unele dintre cele mai importante din ultimii ani, înregistrând o prezență ridicată la urne și o schimbare majoră de direcție politică. Victoria opoziției conduse de Péter Magyar marchează o ruptură față de modelul promovat de Viktor Orbán și deschide perspectiva unor reforme interne și a unei relații mai apropiate cu Uniunea Europeană.
Pentru UDMR, rezultatul vine într-un context sensibil, având în vedere relațiile politice și ideologice din ultimii ani cu partidul lui Orbán. Cu toate acestea, liderii Uniunii au ales un mesaj diplomatic, felicitând noua conducere și recunoscând votul exprimat de cetățenii ungari.
Schimbarea de putere de la Budapesta are implicații nu doar pentru politica internă a Ungariei, ci și pentru regiune, inclusiv pentru comunitatea maghiară din România, atentă la evoluțiile din țara vecină.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









