Reacțiile Ucrainei și Statelor Unite după ce Putin a anunţat încetarea focului între 8 şi 10 mai

Sursa foto: X - President of Russia

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni o încetare a focului de trei zile în războiul cu Ucraina, pentru a marca 80 de ani de la victoria Uniunii Sovietice şi a aliaţilor săi în cel de-al Doilea Război Mondial. Anunţul a fost întâmpinat cu scepticism la Kiev şi cu uşoară iritare la Washington, care doreşte o încetare a focului permanentă, nu temporară.

Kremlinul a declarat că încetarea focului de 72 de ore va fi în vigoare pe 8 mai, 9 mai – când Putin va găzdui lideri internaţionali, inclusiv pe preşedintele chinez Xi Jinping, pentru sărbători fastuoase care comemorează victoria asupra Germaniei naziste – şi 10 mai.

Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha, a răspuns: „Dacă Rusia doreşte cu adevărat pacea, trebuie să înceteze imediat focul. De ce să aştepte până pe 8 mai?” O încetare a focului ar trebui să fie „reală, nu doar pentru o paradă”, a scris el pe X.

La rândul său, Casa Albă a declarat că preşedintele Donald Trump doreşte o încetare permanentă a focului între Rusia şi Ucraina, relatează Reuters. Pe fondul unei nerăbdări crescânde din partea SUA, mişcarea lui Putin pare să semnaleze că Rusia este încă interesată de pace – lucru pus la îndoială de Ucraina şi de aliaţii săi europeni.

„Toate acţiunile militare sunt suspendate în această perioadă. Rusia consideră că partea ucraineană ar trebui să urmeze acest exemplu”, a declarat Kremlinul într-un comunicat privind încetarea focului în perioada 8-10 mai. „În cazul încălcării acordului de către partea ucraineană, forţele armate ruse vor răspunde în mod adecvat şi eficient”, a avertizat însă Kremlinul.

Este a doua declaraţie unilaterală de încetare a focului făcută de Putin într-un interval scurt, după un armistiţiu de 30 de ore de Paşte, pe care fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă că l-a încălcat de nenumărate ori.

Anunţul a venit după ce Trump l-a criticat pe Putin pentru un atac rus mortal asupra Kievului săptămâna trecută şi şi-a exprimat îngrijorarea în weekend că Putin „doar îl duce cu vorba”. Washingtonul a ameninţat în repetate rânduri că va renunţa la eforturile de pace dacă nu se înregistrează progrese reale.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care s-a întâlnit cu Trump în marja funeraliilor Papei Francisc, sâmbătă, la Vatican, a declarat că Kievul ar fi gata să poarte discuţii cu Moscova odată ce un acord de încetare a focului va opri luptele. Ministrul ucrainean de externe Sîbiha a reamintit că Kievul a „propus în mod constant” un armistiţiu de cel puţin 30 de zile. Rusia a declarat că doreşte o soluţionare completă, nu o pauză.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: