Franța a inițiat o campanie de rechemare care a fost deja introdusă în sistemul european de alertă și va fi extinsă în toată Europa, pentru mai multe modele Dacia și Renault echipate cu motorizări GPL. O posibilă eroare la sudurile rezervorului de gaz ar putea genera un incendiu.
Modelele Dacia Duster, Sandero și Logan, precum și Renault Captur și Clio, echipate cu motor GPL, produse în intervalul 6 februarie 2023 – 13 iunie 2023 vor face obiectul unei rechemări în service pentru verificarea rezervorului GPL, în urma unei campanii inițiate în Franța, de autorități. Cauzza publicat de Protecția Consumatorilor vorbește despre „o sudură proastă a rezervorului de gaz petrolier lichefiat care poate antrena emisii de gaz în habitaclu, creând astfel un risc de incendiu”.
Sunt publicate seriile automobilelor vizate, însă cea mai bună metodă de a verifica pentru proprietarii acestor tipuri de modele este să contacteze cel mai apropiat dealer.
Seriile la care face referire autoritatea franceză sunt e2*2007/46*0684*21, e2*2007/46*0684*22, Clio V : e2*2007/46*0676*19, e2*2007/46*0676*20, DACIA : e19*2007/46*0026*16, e19*2007/46*0026*17, e19*2007/46*0026*18 e2*2001/116*0323*72 e2*2001/116*0323*73 e2*2001/116*0323*74.
Și sistemul european de alertă Rapex a preluat descrierea campaniei din Franța, având aceeași descriere a posibilei defecțiuni care face obiectul verificărilor în service a mașinilor vizate. Campania desfășurată de Renault – Dacia a fost inițiată, potrivit Rapex, pe 29 septembrie.
Dacia este în acest moment lider al pieței de vehicule echipate cu GPL, având vânzări foarte mari pe toate piețele europene, inclusiv pe piețele majore, Franța, Germania, Spania, Italia, unde publicul vede aceste mașini ca pe o alternativă la motorizările hibrid, mult mai scumpe.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News