Recolta de porumb a UE va scădea din cauza secetei din România, unde producţia va coborî cu 30%

Sursa foto: Pixabay

Uniunea Europeană se îndreaptă spre o recoltă mai mică de porumb în acest an, după ce seceta şi canicula au devastat culturile din România, fapt care a contracarat impulsul dat de ploile ce au căzut în vestul continentului, susţin analiştii intervievaţi de Reuters.

O producţie mai mică ar putea face din blocul comunitar, care este deja un importator net de porumb, şi mai dependent de furnizori externi în acest sezon, în special în condiţiile în care UE se aşteaptă să recolteze cantităţi mai mici de grâu şi orz, care pot fi utilizate ca nutreţ pentru animale, la fel ca porumbul.

Organismele de prognoză şi-au revizuit semnificativ estimările referitoare la recolta de porumb a UE, până la 60 – 61 milioane de tone, sub recolta de anul trecut, care s-a situat la 63 milioane de tone, dar peste recolta de 53 de milioane de tone din 2022, când Europa a fost lovită de o secetă extinsă.

„Situaţia în estul Europei este una foarte gravă, la fel ca în urmă cu doi ani. Vestul Europei este în regulă, iar asta va salva situaţia comparativ cu 2022”, a declarat Maxence Devillers, analist la Argus.

România, care anterior concura cu Franţa pentru titlul de cel mai mare producător de porumb din UE, a fost lovită de numeroase valuri de secetă şi caniculă, care au afectat şi culturile de porumb din Ucraina şi Rusia.

Citește mai mult AICI

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: