Refuzaţi produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea şi care nu au înscrisă, pe etichetă, data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită, transmite directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, având în vedere că în această perioadă din an românii sărbătoresc ziua de 1 Mai cu mici şi bere.
„La cumpărarea produselor din carne tocată acordaţi o atenţie deosebită aspectului produsului, urmăriţi modul de etichetare, nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare, a datei durabilităţii minimale/datei limită de consum şi a ingredientelor alergene. Refuzaţi produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare şi care nu au înscrisă, pe etichetă, data durabilităţii minimale/ data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită!”, a scris, sâmbătă, Paul Anghel, într-o postare pe Facebook.
Acesta recomandă consumatorilor să nu cumpere produse din carne tocată din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate elibera bon de casă cu care să fie justificată tranzacţia comercială, riscând astfel să achiziţioneze un produs neconform sau chiar nesigur care le poate afecta sănătatea.
În ceea ce priveşte berea, directorul general al ANPC recomandă verificarea stării ambalajelor (integritate, etanşeitate), limpiditatea lichidului şi data durabilităţii minimale.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News