România a înregistrat la miezul zilei de vineri cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice din istorie și a exportat masiv energie electrică, potrivit datelor Transelectrica.
Vineri la ora 12,48, producția instantanee a parcurilor fotovoltaice dispecerizabile, măsurată de Transelectrica, se ridica la 2.081 MW. Adică 29% din toată producția de energie a țării la acel moment.
Este un nou record de producție instantanee a parcurilor fotovoltaice dispecerizabile, care vine la câteva zile după ce fusese stabilit precedentul – în 27 februarie la ora 11,39, producția instantanee a parcurilor fotovoltaice dispecerizabile, măsurată de Transelectrica, se ridica la 2.048 MW.
Așadar, la ora 12.48 vineri, producția totală instantanee era de circa 7.300 MW, consumul din rețea era mult mai mic – 4.700 MW (scădere care vine și din autonsumul prosumatorilor) deci parcurile fotovoltaice, care au fost oricum prima sură de generare vreme de câteva ore, au asigurat 29% din producția națională.
Cum am avur producție de energie și din alte surse, România a exportat masiv, la acea oră trimițând în reșelele veciner 2.600 MW. La preț mic însă.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








