Skip to content
Internațional

Record de cazuri de infectare cu noul coronavirus în SUA

Twitter

Statele Unite au anunţat un număr de 77.638 de contaminări cu noul coronavirus în 24 de ore, un noul record. Potrivit universităţii Johns Hopkins, numărul total al cazurilor pozitive a ajuns la aproape 3,64 milioane. De asemenea, s-au înregistrat şi 927 de decese, bilanţul total de la începutul pandemiei fiind de 139.128.

Cele 77.638 de noi contaminări recenzate într-o zi ridică la circa 3,64 de milioane numărul cazurilor pozitive în ţară de la începutul pandemiei. Pe de altă parte, COVID-19 a făcut 927 de noi victime în 24 de ore, pentru un total de 139.128 de morţi, potrivit universităţii cu sediul la Baltimore (Maryland, est).

Statele Unite cunosc de mai multe săptămâni o explozie a numărului de infecţii în sudul şi vestul ţării, de departe cea mai afectată din lume în valoare absolută. În California, autorităţile sanitare ale districtului Los Angeles au raportat peste 4.500 de noi cazuri într-o zi, joi, un record.

În această săptămână, am intrat într-o etapă foarte îngrijorătoare„, a declarat într-un comunicat Barbara Ferrer, responsabilă a serviciilor districtuale de sănătate publică. „Fără acţiuni drastice asumate de fiecare, nu vom putea frâna din nou răspândirea coronavirusului„, a adăugat ea. Potrivit Agerpres, în Texas şi Arizona, autorităţile locale au comandat camioane frigorifice pentru a creşte capacitatea de primire a morgilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *