Skip to content
Cluj Știri locale

Record de vaccinare. Cluj-Napoca are peste 40% din populaţie imunizată împotriva COVID-19

wikipedia.org

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat, vineri, că municipiul Cluj-Napoca a depăşit nivelul de 40% din populaţie vaccinată împotriva COVID-19.

Am discutat cu domnul primar Emil Boc despre accelerarea campaniei de vaccinare şi despre rezultatele deosebite pe care le-a obţinut în Cluj-Napoca, unde au atins peste 40% din populaţie vaccinată. (…) Sper ca în Cluj-Napoca să depăşim, cât mai curând, 50% din persoane vaccinate, şi vă îndemn pe toţi să veniţi la vaccinare”, a declarat Ioana Mihăilă, cu ocazia deschiderii maratonului de vaccinare de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

 

La rândul său, primarul Emil Boc a spus că reşedinţa de judeţ a coborât într-un timp foarte scurt de la o rată de infectare de 8/1.000, la mai puţin de 1,5/1.000.

Am coborât la 1,41/1.000 de la 8/1.000, fără carantină, datorită acestui ecosistem în care toată lumea a făcut ceea ce trebuie. (…) Doamna ministru ne-a dat vestea bună că suntem între 40 şi 50% persoane vaccinate„, a menţionat Emil Boc.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a participat la deschiderea maratonului de vaccinare de la Cluj-Napoca, iar anterior a avut întâlniri cu reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, ai spitalelor din Cluj-Napoca aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, precum şi cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca organizează, începând de vineri, timp de aproape patru zile, un maraton al vaccinării împotriva COVID-19.

La maratonul vaccinării anti-COVID-19, care se desfăşoară la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca, participă aproape 600 de voluntari – medici, asistenţi medicali, rezidenţi şi studenţi ai UMF „Iuliu Haţieganu”. Maratonul se desfăşoară de vineri de la ora 16,00, până luni, 17 mai, la ora 8,00, cu serul Pfizer-BioNTech.

1 comentariu la “Record de vaccinare. Cluj-Napoca are peste 40% din populaţie imunizată împotriva COVID-19

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *