Reducerea cheltuielilor nu este un motiv substanțial pentru comasarea alegerilor, este de părere primarul din Constanța, Vergil Chițac. „În numele democrației trebuie să cheltuim oricâți bani ar fi posibil,” a declarat Chițac la emisiunea Jurnalul de Seară, de la Digi24.
„Eu nu sunt printre cei care cred că reducerea cheltuielilor este un motiv substanțial pentru a face această… Nu sunt printre liberalii care cred treaba asta pentru că în numele democrației trebuie să cheltuim oricâți bani ar fi posibil. Dacă democrația este sistemul politic, așa cum spunea Churchill, cel mai bun dintre cele care s-au inventat, deși este imperfectă, cred că merită să cheltuim. Mai ales că, domnul Prelipceanu, dacă m-ați întreba care sunt prioritățile României, pe primul loc, în momentul de față, v-aș spune că noi trebuie să ne consolidăm sistemul democratic. Noi trebuie să avem instituții bune și să ne consolidăm sistemul democratic. Deci, în numele ăsta trebuie să cheltuim bani.
Cred însă în comasarea alegerilor dintr-o altă perspectivă. Sunt sigur că 5 alegeri, 5 rânduri de alegeri sunt prea multe. Mă tem de oboseala sau de plictiseala de democrație. Pentru că dacă noi, la capătul acestor cinci rânduri de alegeri, spre sfârșitul anului, când sunt alegerile parlamentare și prezidențiale, vom avea oameni politici aleși cu puține voturi, atunci mă tem că acei oameni politici nu vor avea legitimitatea necesară. Ori, într-o democrație, cel mai important lucru este legitimitatea. România următorilor patru ani va fi o Românie într-o situație complexă, în care se vor lua decizii chiar și nepopulare. Ori deciziile nepopulare trebuie să le ia oameni politici legitimi. Deci, din această perspectivă, eu cred că alegerile e bine să fie comasate”, a declarat edilul Vergil Chițac.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News