Elveţienii, a căror populaţie îmbătrânită se confruntă cu o creştere a costului vieţii, au votat duminică în favoarea celei de-a 13-a pensii, potrivit rezultatelor aproape finale ale consultării, prezentate de Agenţia France-Presse. Pe de altă parte, iniţiativa privind vârsta de pensionare de 66 de ani a fost respinsă de 74,7% dintre participanţii la referendum, potrivit La Libre.
Propunerea privind a 13-a pensie a primit 58,2% din voturile din ţară, potrivit acestor rezultate provizorii, care arată de asemenea că a obţinut majoritatea voturilor în mai mult de jumătate din cele 26 de cantoane elveţiene, o condiţie pentru adoptarea sa, potrivit AFP.
Măsura, susţinută de Confederaţia sindicală elveţiană şi de partide de centru-stânga, are nevoie de aprobarea majorităţii celor 26 de cantoane elveţiene pentru a putea fi adoptată, după cum subliniază Reuters. Propunerea fusese respinsă de guvern, de lobby-urile din mediul de afaceri şi parlament, care în prezent înclină spre dreapta, ca fiind ineficientă din punct de vedere financiar. În trecut, alegătorii elveţieni au fost precauţi în ceea ce priveşte susţinerea măsurilor considerate o ameninţare pentru mediul de afaceri.
Pe de altă parte, iniţiativa pentru majorarea vârstei de pensionare la 66 de ani, depusă de Tinerii Liberali-Radicali Elveţieni (PLR) şi propusă în cadrul aceluiaşi referendum, a fost respinsă cu 74,7% din totalul voturilor.
Votul privind pensiile contrastează cu referendumurile din ultimele decenii, în care Elveţia a respins cu fermitate propunerile care ar fi scurtat săptămâna de lucru sau ar fi acordat oamenilor mai multe concedii. Îngrijorările legate de costul vieţii sunt larg răspândite. Potrivit unui studiu publicat în noiembrie de Economist Intelligence Unit, Zurich, cea mai mare zonă metropolitană din Elveţia, împarte cu Singapore recordul de cel mai scump oraş din lume, potrivit Reuters.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News