Referendum la Paris: Primăria vrea să crească tarifele pentru parcarea SUV-urilor în capitala Franței

Sursă foto: Linkedin / Benoit Tholence

Primăria din Paris organizează duminică un referendum pe tema triplării tarifelor de staţionare pentru autovehiculele mari şi grele, aşa-numitele SUV (Sports Utility Vehicle), transmite AFP, preluată de Agerpres.

1,3 milioane de cetățeni din capitala Franţei sunt invitaţi să se pronunţe „pro sau contra introducerii unui tarif specific pentru staţionarea automobilelor individuale mari şi poluante”.

Sunt vizate în special aşa-numitele SUV-uri, care combină caracteristicile unui autoturism cu cele ale unui autovehicul de teren, şi modelele de tip 4×4.

Ce tarife propune administrația Parisului

Dacă va avea câştig de cauză tabăra „pentru”, vizitatorii Parisului al căror vehicul echipat cu motor termic sau de tip hibrid reîncărcabil depăşeşte o greutate de 1,6 tone sau cei cu vehicule electrice cu o greutate de peste două tone vor trebui să plătească 18 euro pentru a staţiona o oră în arondismentele centrale şi 12 euro pe oră pentru arondismentele exterioare.

Însă, noile tarife nu vor afecta „rezidenţii Parisului şi lucrătorii care staţionează în zona lor autorizată, şoferii de taxi din staţiile lor alocate, artizanii şi lucrătorii din sănătate, precum şi persoanele cu dizabilităţi”, a precizat Primăria Parisului.

„Cu cât este mai greu, cu atât poluează mai mult”, justifica în luna decembrie edilul Parisului, Anne Hidalgo, care a făcut din cheiul Senei o zonă dedicată exclusiv pietonilor, a interzis circulaţia automobilelor pe o arteră importantă, rue de Rivoli, şi a „înverzit” 200 de străzi prin eliminarea traficului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: