Referendumul propus de Macovei se amână

Candidatul independent la prezidenţiale, Monica Macovei, i-a înaintat, în urmă cu câteva zile, preşedintelui Traian Băsescu o cerere prin care solicita organizarea unui referendum pentru eliminarea imunităţii demnitarilor.

Potrivit documentului, singura întrebare la care românii sunt chemaţi să răspundă pe 16 noiembrie este “Sunteţi de acord ca parlamentarii, miniștrii – foști sau actuali – și Președintele României să nu mai beneficieze de nicio formă de imunitate, cu excepția opiniilor politice?”

Monica Macovei a declarat că referendumul nu mai poate avea loc la 16 noiembrie deoarece președintele Traian Băsescu nu i-a răspuns la scrisori.

Întrebată dacă a primit vreun răspuns de la președintele Traian Băsescu, Macovei a răspuns negativ.

”Nu. I-am trimis scrisori (n.r. – președintelui Traian Băsescu). Nu mi-a răspuns. Încă aștept. (…) Am calculat și pentru 16 noiembrie era timp. Dar trebuia deja declanșat (n.r. – referendumul). Trebuia anunțat deja în Parlament.”, a spus Macovei.

Totodată, Macovei a explicat de ce este nevoie de acest referendum.

”Vreau eliminarea imunității pentru fapte penale și să rămână numai pentru declarațiile politice. Astfel miniștrii, parlamentarii și președintele pot fi anchetați de magistrați. Pentru un ministru care nu a fost niciodată parlamentar, aprobarea pentru cercetare penală o dă președintele României. Cine a fost parlamentar și este ministru nu poate fi chemat nici măcar la audieri fără avizul Camerei. După opinia mea este nevoie  de această imunitate. Avem o justiție în care avem încredere. În România am văzut că nu se ridică imunitatea. Unele modificări pe care vreau să le fac sunt și la Constituție. Din acest motiv vreau și referendum”, a declarat Monica Macovei la B1.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: