Skip to content
Alegeri

Referendumuri locale în Buzău şi Braşov. AEP face apel la respectarea măsurilor de protecţie sanitară

news.ro

UPDATE 19.00

Un partid politic a reclamat la Poliţie că cetăţeni de la marginea Buzăului sunt aduşi cu autoturismele la vot de susţinători ai primarului Constantin Toma, cel care a iniţiat referendumul de alipire a comunei sale natale, Ţinteşti, cu municipiul reşedinţă de judeţ. Poliţia Judeţeană a suplimentat efectivelor de poliţişti, măsură decisă şi de Jandarmerie.

UPDATE 12.10

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a mers duminică la vot, la referendumul prin care se încearcă alipirea comunei Ţinteşti de Buzău, deşi „unii nu se aşteptau”, dat fiind că Neagu s-a declarat, încă de la începutul demersului, sceptic în privinţa acestei acţiuni.

După ce a votat, Neagu a declarat că „era normal” să iasă la vot, chiar dacă el a fost „uşor neîncrezător”, în ceea ce priveşte referendumul iniţiat de colegul său de partid, Constantin Toma, prin care acesta încearcă să unească Ţinteştiul, comuna sa natală, de oraşul Buzău.

Practic, era normal să ies la vot. Pentru că e cald afara si e soare şi, să fac o glumă, chiar dacă unii nu se aşteptau să vin, era firesc, pentru că cel puţin eu aşa cred, încă fac parte dintr-o echipă şi era normal să-mi exercit dreptul la vot. În rest, sper ca cei care cred în acest proiect să vină să voteze. Nu pot să răspund ce se va schimba pentru Buzău, poate mâine, e în funcţie de cum se va materializa acest referendum. Dar, ca să elimin orice suspiciune, vă spun de ce am fost uşor neîncrezător: cred că lumea îşi aduce aminte că a mai fost un referendum naţional pentru reducerea numărului de parlamentari, s-au făcut atunci eforturi colosale, materiale, de a aduce lumea la vor şi iată că avem acelaşi număr de parlamentari, pentru că legislaţia la noi e destul de alambicată. Eu sper ca de mâine nu doar Buzăul, ci România să intre într-o normalitate„, a declarat şeful CJ Buzău.

Pe de altă parte, social-democratul buzoian a criticat o declaraţie recentă a premierului Florin Cîţu care a spus că va continua lupta cu PSD-ul, Neagu fiind de părere că alte lucruri sunt importante acum, când ne aflăm în plin val patru al pandemiei de coronavirus.

UPDATE 10.02

Primarul Buzăului, Constantin Toma, a explicat duminică ce va face dacă nu va trece referendumul prin care încearcă alipirea comunei Ţinteşti de oraşul Buzău, dar şi care va fi maniera de lucru dacă acţiunea pe care a iniţiat-o va avea succes.

Conform legii, referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

Cele 80 de secţii de votare din municipiul Buzău, cele două din comuna Ţinteşti şi cele 17 secţii de votare din municipiul Codlea au fost deschise duminică dimineaţă, de la ora 7:00, pentru desfăşurarea a două referendumuri locale.

Referendumul local din Municipiul Buzău este organizat în vederea consultării cetăţenilor pentru modificarea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Buzău şi unităţii administrativ-teritoriale comuna Ţinteşti, în sensul unirii celor două entităţi administrative, iar cel din comuna Ţinteşti în vederea consultării cetăţenilor pentru modificarea hotarelor unităţii administrativ-teritoriale comuna Ţinteşti şi unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Buzău, în sensul unirii celor două entităţi administrative.

Referendumul local din Municipiul Codlea este organizat în vederea consultării cetăţenilor Municipiului Codlea, judeţul Braşov, cu privire la acordul sau nu al contractării inclusiv a unei finanţări bancare/împrumut pentru edificarea arterei ocolitoare a Municipiului Codlea”, precizează Autoritatea Electorală Permanentă.

Alegătorii îşi vor putea exercita dreptul de vot între orele 7:00 – 23:00. Potrivit legislaţiei în vigoare, alegătorul care deţine un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie 2020 – 26 septembrie 2021, îşi poate exercita dreptul de vot în baza acestuia.

Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale asigură funcţionarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, a site-ului de monitorizare a prezenţei la vot, precum şi suportul tehnic si funcţionalităţile specifice proceselor electorale şi referendumurilor.

Preşedintele AEP, domnul Constantin-Florin Mituleţu-Buică, face un apel către toţi participanţii la referendumurile locale din data de 26 septembrie 2021 să respecte măsurile de distanţare fizică şi regulile de protecţie sanitară pe tot parcursul derulării procesului electoral.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *