Într-o discuție recentă susținută în emisiunea „Puterea Știrilor” de la PS News, senatorul PSD Bogdan Matei a abordat subiectul promisiunilor nerealizate cu privire la reforma pensiilor speciale.
În cadrul emisiunii, a fost adusă în discuție promisiunea anterioară a unor reprezentanți politici privind rezolvarea problemei pensiilor speciale în doar 30 de zile, o promisiune care nu s-a materializat. Bogdan Matei a subliniat că astfel de promisiuni pot continua să apară, în special în timpul campaniilor electorale, însă soluționarea acestei chestiuni nu este simplă.
„Sigur, asemenea promisiuni. Să știți că o să mai vedeți din partea oamenilor care stau pe la Bruxelles, pentru că din afară este foarte ușor să faci promisiuni, dar tu nu ești implicat în problema respectivă. O să le mai vedem și în campania electorală, iar asemenea promisiuni, tot cu sinceritate, să știți că o să le mai vedeți”, a adăugat senatorul PSD.
El a explicat că pentru a ajunge la principiul contributivității în ceea ce privește pensiile speciale, este necesar un proces îndelungat.
„Pensiile speciale, pentru a ajunge așa cum își dorește fiecare dintre noi, adică la principiul contributivității, ele nu se vor rezolva nici astăzi, nici mâine, nici peste 5 ani. Pe principiul contributivității, în conformitate cu proiectul de lege ce a fost contestat la Curtea Constituțională și știți foarte bine ce s-a întâmplat acolo, termenul de a ajunge pe principiul contributivității este la peste 20 de ani. Deci, după 20 de ani de aici înainte, unde și eu și dvs. sigur că vom asista la acest principiu de contributivitate, va fi mult îndepărtat. Deci, noi astăzi nu putem să vorbim că vom tăia definitiv pensiile speciale. Cine spune acest lucru greșește pentru că nu avem în proiectul de lege o astfel de tăiere. Dacă am fi avut o astfel de trăiere, proiectul de lege ar fi fost unul doar cu un singur articol în care am fi scris foarte clar „se abrogă”, a mai adăugat social-democratul.
Acesta a menționat că, în cazul pensiilor speciale ale parlamentarilor, acestea au fost deja abrogate, iar în prezent, niciun parlamentar nu mai primește indemnizație specială până când o instanță nu va lua o decizie în acest sens.
„Așa cum am făcut cu pensiile speciale, tot denumite generic pensii speciale ale parlamentarilor, care știți foarte bine că au fost abrogate și nici un parlamentar nu mai primește astăzi indemnizație specială până la o decizie a unei instanțe, pentru că înțeleg că deja s-au făcut demersuri pentru ca această modificare de lege promulgată de președintele României să ajungă din nou la Curtea Constituțională. Însă din acest punct de vedere vom vedea, pentru că există foarte multe discuții legate de acest principiu al retroactivității. Un beneficiu câștigat nu mai poate fi tăiat după aceea”, a conchis Bogdan Matei.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News