Skip to content
Opinii & Analize

Reformarea PSD – la ce bun?

Cu ocazia recentului său Congres, PSD a anunțat prin gura președintelui său confirmat, Marcel Ciolacu, că intenționează să se reformeze, să devină în fine un partid social-democrat modern și european. Am mai auzit asemenea promisiuni de reformă din partea PSD (pe timpul lui Adrian Năstase, al lui Geoană, al lui Ponta) și, de fiecare dată, reforma a murit repede. De vină nu sunt numai „tătucii”, cum s-a exprimat Marcel Ciolacu, deși rolul lor direct n-a fost mic. Însă „tătucii”, precum Adrian Năstase sau Liviu Dragnea, sunt de fapt un epifenomen, o consecință, nu o cauză primară a imposibilității reformării PSD.

În fond, de ce s-ar reforma PSD? Există vreun motiv real? E adevărat că în ultimii doi-trei ani, a înregistrat cîteva eșecuri, inclusiv unele electorale (europarlamentare, prezidențiale), dar și de guvernare. Dar privind tabloul într-o perspectivă mai largă, PSD a fost un partid de mare succes în România: din cei peste 30 de ani scurși de la schimbarea de regim, numai 4 ani (1996-2000), PSD a fost complet în opoziție. În rest, inclusiv între 2004-2008, PSD a deținut guvernarea, fie direct, fie cu ajutorul unor mici partide pe care le-a controlat, inclusiv al UDMR: a avut sau a controlat guvernul, parlamentul, o mare parte din administrația locală, numeroase instituții, inclusiv din Justiție, din media și, tot mai mult în ultimul timp, Curtea Constituțională. Singura instituție esențială pe care n-a mai cîștigat-o după Ion Iliescu este președinția, dar cu ajutorul CCR a lipsit-o de multe dintre prerogativele sale executive. Chiar și atunci cînd a pierdut direct guvernarea, precum în 1996, 2004, 2016, înfrîngerile au fost la limită, partidul a rămas puternic în opoziție și redresarea s-a făcut repede, spre deosebire de adversarii săi, precum PNȚCD, PDL, chiar, parțial PNL, care s-au năruit și au dispărut practic. Cînd ai, timp de mulți ani, succese electorale și politice urmînd o anumită cale și chiar insuccesele par deocamdată limitate și minime, e o nerezonabil să vrei să faci cale-ntoarsă.

Or, PSD a cîștigat aproape mereu, fiindcă a răspuns bine așteptărilor, iluziilor și temerilor unui electorat conservator care n-a dispărut. Acesta (prezent mai ales în zonele rurale, în Muntenia, Oltenia și Moldova, printre persoanele mai vîrstnice și cu instrucție puțină sau medie) și-a dorit mereu un sistem paternalist, chiar cu tendințe autoritariste, singurul în care avea încredere și pe care îl înțelegea. Etatismul îi suna potrivit, naționalismul la fel, ca și o spumă de șovinism și de anti-occidentalism, atunci cînd în acest fel reușea să uite de anumite complexe istorice de inferioritate. PSD a fost întotdeauna un partid populist-conservator, fără aproape nicio legătură, cu excepția numelui, cu „stînga modernă social-democrată”. Asemănările sale de comportament și chiar de ideologie cu Fidesz-ul lui Viktor Orban, chipurile creștin-democrat, sar în ochi, mai ales cînd Dragnea a stăpînit partidul. (Diferența, sub raportul puterii, stă doar în faptul că în Ungaria Fidesz-ul a obținut controlul total, în vreme ce în România acest lucru nu s-a întîmplat totuși în ceea ce privește PSD-ul. De asemenea, Fidesz-ul e mai asertiv și mai explicit sub raport ideologic, în vreme ce PSD practică, nu fără succes, diplomația duplicitară, mai ales, dar nu exclusiv, în raport cu structurile europene.)

În consecință, dacă PSD și-ar propune să-și ia denumirea de „social-democrat” în serios și ar vrea să se reformeze cu adevărat, s-ar autodistruge. Exact faptul că este „nereformat” i-a asigurat victoriile din trecut și nu e exclus să se descurce mai bine la alegerile care urmează decît se așteaptă mulți. Se va spune că, totuși, cu Dragnea în frunte, PSD a suferit niște înfrîngeri umilitoare în ultimul an și că nu e deloc clar dacă a reușit să le depășească. E adevărat, dar faptul nu se datorează strict populismului și paternalismului său, ci greșelilor concrete și personale făcute de Dragnea: din cauza necazurilor sale cu justiția, și-a ostilizat în scurt timp o parte a societății civile, opoziția parlamentară, multinaționalele, Comisia europeană, o parte a Justiției, oamenii de afaceri locali, ba chiar și părți însemnate din PSD și cît și unele partide satelit, precum ProRomânia al lui Victor Ponta. Norocul României, aș putea spune, și ghinionul PSD au fost erorile mari și cumulate ale lui Dragnea. Un președinte PSD mai prudent și mai abil ar putea reuși însă mult mai bine.

Pe scurt: a vorbi despre reformă în PSD e numai un exercițiu retoric pre-electoral, asta cînd nu va servi actualei conduceri să se debaraseze de baronii locali și centrali neconvenabili. O reformă autentică în direcția social-democrației reale ar duce la dezagregarea partidului.

Oricum, orice ar declara liderii săi, deocamdată PSD crede ferm în rețeta populistă care i-a adus relativa dominație auspra României timp de un sfert de secol. Rămîne de văzut ce se va întîmpla la următoarele două rînduri de alegeri. Și chiar dacă va pierde, după părerea mea nu va pierde atît de substanțial, încît să aibă impresia că rețeta respectivă a devenit falimentară și că partidul a ajuns într-un impas existențial.

1 comentariu la “Reformarea PSD – la ce bun?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *