Regele Charles al III-lea asistă la slujba de Paşte oficiată în capela Saint-George din Windsor

Sursa foto: Twitter

Regele Charles al III-lea a sosit duminică dimineaţă la capela Saint-George de pe domeniul regal Windsor pentru a asista la tradiţionala ceremonie religioasă oficiată cu ocazia Paştelui anglican, aceasta fiind prima sa apariţie publică importantă după ce a anunţat că suferă de cancer în urmă cu două luni, informează AFP.

Purtând un pardesiu închis la culoare, suveranul britanic, în vârstă de 75 de ani, a apărut în public zâmbitor, a salutat mulţimea de spectatori şi a făcut câteva glume după ce a coborât dintr-un automobil alături de soţia lui, regina Camilla, în faţa edificiului religios situat la aproximativ 40 de kilometri vest de Londra.

Această apariţie publică a monarhului are loc la puţin mai mult de o săptămână după ce prinţesa Kate, soţia prinţului William, moştenitorul tronului, a anunţat că a fost şi ea diagnosticată cu cancer.

Spre deosebire de alţi membri ai familiei regale britanice, prinţul William, prinţesa Kate şi cei trei copii ai lor nu sunt prezenţi la capela din Windsor, preferând să petreacă Paştele departe de atenţia presei.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL