REGES-ONLINE, un nou sistem pentru evidenţa salariaţilor. Tranziţia de la Revisal se va face în şase luni

Sursa foto: Pexels
Guvernul a aprobat joi implementarea unui nou sistem online pentru evidenţa salariaţilor, REGES-ONLINE, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, care a menţionat că tranziţia de la Revisal se va face în şase luni.

„Un nou sistem online pentru evidenţa salariaţilor va fi implementat în România: REGES-ONLINE. Va înlocui complet aplicaţia cunoscută de angajaţi şi de angajatori sub numele de Revisal, depăşită în raport cu volumul de informaţii despre relaţiile de muncă, complexitatea acestora şi evoluţia tehnologiei”, a declarat Constantin, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, scrie Agerpres.

Proiectul este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„În Revisal erau înregistrate, pe 26 martie 2025, peste 6,7 milioane de contracte individuale de muncă, mai mult de 5,7 milioane de salariaţi şi peste 750.000 de angajatori. Prin implementarea noii platforme va fi simplificat accesul angajatorilor şi al salariaţilor în sistem, se va reduce birocraţia şi vor fi actualizate mai rapid datele despre raporturile de muncă”, a precizat Mihai Constantin.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern aprobate joi va fi emis un ordin al ministrului Muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale care va reglementa procedura de acces în vederea completării, transmiterii şi interogării datelor în acest nou registru.

„Pentru a facilita adaptarea la noul sistem, angajatorii au la dispoziţie şase luni pentru a face tranziţia de la Revisal la REGES-ONLINE”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, utilizarea noului sistem aduce o serie de benenficii, printre care digitalizarea completă a procesului de gestionare a datelor privind raporturile de muncă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: