Skip to content
Economie

Reglarea economiei, marea provocare a guvernului Orban. România riscă să repete istoria din 2009

smart-money.co

Situația din România de la sfârșitul anului 2019 seamănă izbitor cu cea de acum 10 ani. La vremea respectivă cabinetul Boc preluase guvernarea de la Tăriceanu – PSD, confruntându-se cu dificultăți politico-economice similare. Acum, cabinetul Orban vine la guvernare după lunga perioadă PSD cu guvernele Ponta şi Dragnea.

Guvernul Boc moștenea atunci un deficit bugetar de 5,7% și 1,4 milioane de bugetari. Acum, guvernul Orban a moștenit și el un deficit de 4,4% și are de plătit 1,2 milioane de bugetari. Tăriceanu anunța la vremea respectivă creșteri economic, la fel cum aproape 10 ani mai târziu social-democrații spuneau exact la fel, anunțând că își permit creşteri de salarii şi pensii nemaivăzute.

Dezastrul economic din 2010

Cu aproape 10 ani în urmă România era aproape nefinanţabilă. Țara se împrumuta pe termen scurt la costuri imense. După lungi discuţii cu BNR și specialişti din ţară şi străinătate s-a apelat la FMI pentru un împrumut de 21 de miliarde de dolari pentru a nu cădea în incapacitate de plată. Dar datorită faptului că Fondul Monetar era pe picior de plecare și guvernul Boc refuza să crească TVA și să impună noi taxe s-a ajuns în dezastruoasa situație de a tăia toate salariile bugetarilor cu 25% și pensiile cu 15%.

În final, FMI a acceptat să ofere României împrumutul. Ca urmare, țara a scăpat de faliment. Doi ani mai târziu guvernele Boc și Ungureanu au plecat de bună voie sau prin moțiune de cenzură și am asistat în premieră la procedura de suspendare a președintelui Băsescu. Consecința tuturor acestor dinamici a fost întărirea PSD care în 2012 câștigă alegerile parlamentare și repetă istoria în 2016. România de la sfârșitul anului 2019 seamănă izbitor de mult cu România de la sfârșitul anului 2009.

Se repetă istoria?

După pierderea guvernării și dezastrul de la alegerile prezidențiale, social-democrații se află în corzi. Totuși, pe fondul unei lipse de comunicare eficientă și pe erorile ocazionale ale guvernului Orban, PSD se poate revigora. Scenariul din 2012 poate fi repetat, iar evenimentele din 2010 trebuie să reprezinte un semnal de alarmă pentru liberali, astfel încât aceștia să nu repete istoria cabinetului Boc.

Moștenirea lăsată de PSD este asemănătoare cu cea din 2009, iar o serie de măsuri populiste în economie nu ar face decât să ducă țara periculos de mult pe marginea prăpastiei. Economistul Daniel Dăianu a și avertizat de altfel în zilele trecute cu privire la pericolul unor măsuri eronate: „sunt oameni care nu au simţul măsurii, nu au simţul proporţiilor, este vorba de a-ţi da seama ce înseamnă un deficit de 6-7% din PIB. Moment al adevărului este 2020. Ştiu că este an electoral, dar bugetul din anul 2020 pune sămânţă pentru cel din 2021. Creşterea pensiilor din 2020 triplează deficitul în 2021”.

Guvernul Orban trebuie să învețe din erorile trecutului, astfel încât să nu le repete. Rămâne de văzut dacă liberalii vor avea capacitatea de a lua măsurile necesare, astfel încât economia României să fie în sfârșit redresată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *