Regretele românilor reîntorși acasă din Occident: „Am o ură și mai mare acum, decât atunci când am plecat prima dată”

sursa foto - X

Mulți români care revin din străinătate cu gândul de a-și continua viața în țară se confruntă cu o realitate care le lasă un gust amar. Deși povestesc că s-au simțit încurajați să se întoarcă, ajung, în cele din urmă, să regrete alegerea.

Perioada concediilor de vară se apropie de final, iar mulți români aflați în țară pentru câteva săptămâni de vacanță au plecat deja în Occident sau se pregătesc să își facă bagajele. Unii părăsesc România cu gândul de a reveni cel puțin în vacanțele viitoare.

Alții povestesc pe rețelele de socializare că au planuri mai serioase: își doresc să revină, cândva, pentru totdeauna „acasă”. Însă, pentru o parte dintre românii care au făcut deja pasul reîntoarcerii, experiența nu a fost așa cum s-ar fi așteptat, iar unul dintre motivele principale, spun ei, sunt patronii români, considerați mai duri și mai neînțelegători.

Povestea ciudată a unui șofer de autobuz

Un tânăr român care a lucrat ca șofer de autobuz în Germania a relatat pe larg de ce revenirea în țară i-a lăsat un gust amar.

„Am ajuns în România, iar de curând am început din nou să lucrez ca șofer, dar aici fac curse între județe, tur-retur. Și deja a început regretul. Într-o dimineață, pe la 6, mi s-a făcut rău: amețeli, dureri de cap, stare de vomă. Eu încep munca la 11, dar eram praf încă de dimineață. Am sunat la serviciu și i-am spus patronului, în stilul clasic românesc: «Știți, cred că am o infecție și ar trebui să merg să văd ce problemă am». Răspunsul lui a fost: «Lasă că n-ai nimic, hai, că oricum n-am șofer înlocuitor, îți revii tu, o zi faină!». Am mers la muncă, am vomitat în stațiile de călători, de față cu oamenii pe care îi luam în autobuz, și simțeam că mor la volan. Călătorii se uitau speriați la mine de parcă se întrebau: «Oare ăsta ne duce întregi până la destinație?»”, a relatat tânărul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: