Românii care produc energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar putea fi obligați să stocheze o parte din cantitate în baterii. Parlamentarii au adoptat un proiect de lege cu obligații în acest sens, care a fost trimis presedintelui pentru promulgare. Costurile cu echipamentele necesare pot să ajungă la câteva mii de euro, spun reprezentanții distribuitorilor.
Ovidiu Constantinescu, din orașul Popesti-Leordeni, jud. Ilfov, a devenit prosumator în 2021. A investit în panouri fotovoltaice cu o putere de 7 KW, suficient de mare să asigure consumul de energie electrică pentru întreaga zi. Vestea că ar putea fi obligat prin lege să stocheze o parte din energia pe care o produce îi dă peste cap toate socotelile.
OVIDIU CONSTANTINESCU – prosumator, jud. Ilfov: Este un abuz. Ce face statul acum este să ia încă o dată pe cel care a investit, pe cel care este proactiv si să-l mai pedepsească încă o dată. În loc să rezolve problemele mari ale sistemului (…) rețeaua de distribuție.
Parlamentarii au adoptat, la sfârșitul lunii iunie, un proiect de lege care prevede, printre altele, că prosumatorii vor fi obligați să stocheze energia pe care o produc până la 31 decembrie 2027. Măsura a fost impusă în contextul în care unele retele de distribuție nu au fost modernizate și pot avea probleme când preiau energie de la proprietarii de panouri fotovoltaice. Dacă legea se va aplica, atunci prosumatorii vor fi obligați să stocheze între 30% și 50% din puterea centralelor pe care le dețin, în functie de capacitate.
ADRIAN FOLTEANU – preşedinte, Asociaţia Micilor Producători de Energie Electrică: Prosumatorii nu au fost consultați deloc. Nu li s-a cerut măcar o părare. Deci nu poți să vii în timpul jocului să modifici regulile. Investiția într-un sistem de stocare costă (…) 99% din instalațiile operaționale nu sunt compatibile cu sisteme de stocare.
Distribuitorii de echipamente au făcut calcule și estimează că investiția inițială a prosumatorilor va crește cu 30% și până la 50% odată cu obligația de stocare, în funcție de tehnologii.
DAN TUDOSE – director, companie furnizoare de panouri fotovoltaice şi alte echipamente: Ar presupune modificarea instalațiilor. În primul rând invertorul trebuie să fie compatibil cu un sistem de baterii care să aibă 30-50% din puterea instalată în panouri fotovoltaice. Ar costa de la câteva sute de euro până la câteva mii de euro.
Administrația Fondului pentru Mediu are în plan să lanseze programul Casa Verde Fotovoltaice 2024 care ar putea să finanțeze inclusiv achiziția de baterii.
SEBASTIAN BURDUJA – ministrul Energiei: A impune prin lege este opțiunea Parlamentului. Din perspectiva echilibrului în sistemul energetic nu este un lucru rău, dar el trebuie suplimentat de programe de sprijin pentru prosumatorii actuali. Voi avea întâlniri cu ministrul Mediului și săptămâna aceasta să vedem dacă există o variantă (…) prin care achiziția acestor sisteme (…) să poată fi susținută și de către stat.
Asociațiile care reprezintă interesele prosumatorilor au inițiat o petiție și au cerut președintelui să nu promulge legea.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News