Skip to content
Politică

Relu Fenechiu, mesaj tranșant înainte de finala prezidențială: ”Dacă nu alegem bine, vieţile noastre vor fi în continuare nişte telenovele tragice”

Fostul lider și deputat al PNL, Relu Fenechiu, a precizat prin intermediul unui editorial pe blogul său care sunt criteriile pe care electoratul trebuie să le analizeze înainte de a-și exprima votul în finala prezidențială din 16 noiembrie, dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis.

De asemenea, Fenechiu punctează că această bătălie electorală reprezintă ”abilitatea maşinii de propagandă a unui partid de a reuşi să pună „ştampile” pe adversar”, în detrimentul cunoașterii atribuțiilor din Constituție ale șefului statului.

”Douăzeci de ani am făcut politică. Conform fişei postului, am înjurat adversarii şi am lăudat colegii. Iar, când adversarii au devenit colegi şi colegii au devenit adversari, m-am adaptat noilor realităţi. Au fost oameni pe care n-am putut niciodată să-i mai laud, precum şi oameni pe care nu mi-am permis niciodată să îi înjur.

Acum, privesc politica de pe margine. Observ că, pe scena politică de astăzi, distanţa de la elogii la înjurături este doar de „un click”. Iar această abordare nu se mai aplică doar oamenilor politici, ci şi ziariştilor, analiştilor şi societăţii civile. Depinde doar cine le întoarce „cheiţa” ”, marturisește  Fenechiu.

”Este adevărat, sunt situaţii în care poţi să te înşeli cu privire la calităţile unei persoane. Poţi să-l apreciezi la prima vedere, iar pe parcurs să-ţi dai seama că „împăratul e gol” sau, la fel de bine, să nu-i dai nicio şansă la început, dar, cunoscându-l, să-i apreciezi calităţile.

Dar, să nu ne îmbătăm cu apă rece! În lumea politică românească, înjurăturile sau elogiile nu sunt generate de felul în care este apreciată o persoană, ci doar de interesele, politice şi nu numai, de moment.

Astfel, de ani de zile, pierd alegerile cei despre care se construieşte cea mai bună „poveste negativă” şi le câştigă cel care ştie cel mai bine să răspândească respectiva poveste.

Aşa a pierdut Geoană alegerile prezidenţiale pentru că, vezi Doamne!, s-ar fi dus în prag de noapte să facă o saună la Vântu, Ungureanu şi „partiduleţul” lui pentru că ar fi folosit prea mult unguent din bani publici pe când era prim-ministru sau Elena Udrea pentru că a făcut o sesiune de shopping la Paris cu şefa DIICOT”, mai explică Fenechiu pe blogul său.

Fostul vicepreședinte al PNL consideră că în această campanie au existat atacuri și afirmații nefericite din partea lui Iohannis, în timp ce în jurul lui Ponta au existat acuzații legate de calitatea de ofițer acoperit, iar aceste elemente sunt exploatate de ”mașina de propagandă” din spatele candidaților pentru a câștiga simpatia electoratul.

”Sunt doar trei exemple care au cântărit mult în economia voturilor în diverse momente. Pot fi date astfel de exemple şi în ceea ce-i priveşte pe candidaţii de astăzi. Pe de-o parte, avem atacuri legate de religie, etnie, trafic de copii, număr de case sau afirmaţii nefericite, precum „Ghinion!”. De partea cealaltă, sunt acuzaţii legate de calitatea de ofiţer acoperit, protector al baronilor sau personaj profund corupt. Totul depinde de forţa şi abilitatea maşinii de propagandă a unui partid de a reuşi să pună „ştampile” pe adversar.

Cei mai mulţi am fost victimele acestor manipulări. Am votat împotriva celui care ne-a fost prezentat ca fiind răul cel mai mare. Dar, oare, am ales bine? Oare Iliescu a fost cea mai bună alegere? Dar Constantinescu sau Băsescu?”, se întrebă Fenechiu.

Fostul deputat liberal precizează că ambii finaliști prezidențiali au calități și impune respect: ”Avem în faţă o competiţie între două personalităţi complexe. Sunt oameni cu certe calităţi şi aptitudini necesare exercitării unui mandat de preşedinte al ţării. De asemenea, amândoi au experienţă în administraţie, vorbesc mai multe limbi străine şi, nu în ultimul rând, sunt prezenţe agreabile şi care impun respect.”

Ce trebuie să cunoască electoratul pentru a ști cu cine va vota în turul II

Fenechiu consideră că românii trebuie să cunoască atribuțiile președintelui pentru a ști cu cine să voteze în turul II.

”Este important să cunoaştem care sunt atribuţiile preşedintelui, să ştim ce poate face, pentru a ne putea hotărî ce aşteptări să avem de la viitorul preşedinte.

În primul rând, există atribuţiile formale ale preşedintelui, atribuţiile constituţionale. În acest sens, ar trebui să ne gândim la următoarele teme:

Care dintre cei doi ne-am dori să reprezinte statul român?

Care dintre cei doi candidaţi ar putea să exercite mai bine funcţia de mediator între puterile statului sau între stat şi societate, pentru a asigura respectarea Constituţiei şi buna funcţionare a autorităţilor publice?
Pe care îl considerăm mai potrivit în calitate de conducător al forţelor armate şi în care am avea încredere să ia deciziile importante, în caz de război?

În afara acestor atribuţii majore, la care prea puţini se gândesc atunci când votează, există şi acele atribuţii informale, care au făcut din Traian Băsescu un model de preşedinte de care România nu mai are nevoie…

Din atributul constituţional de a desemna un candidat pentru funcţia de prim-ministru, Traian Băsescu a făcut un instrument de şantaj, pentru a crea în Parlament majorităţi de conjunctură şi haos generalizat. Trebuie să ne gândim care din cei doi candidaţi este capabil să accepte majorităţile parlamentare, aşa cum au reieşit din voturile cetăţenilor, şi să desemneze candidatul pentru funcţia de prim-ministru pe cel nominalizat de această majoritate.

De asemenea, trebuie să ne gândim care dintre candidaţi este capabil să colaboreze instituţional cu un Guvern sau un Parlament în opoziţie cu acesta.

Care dintre cei doi este mai înclinat spre construcţie decât spre distrugere? Preşedintele nu are atribuţii economice directe, dar poate influenţa parcursul economic al României prin asigurarea unui climat favorabil dezvoltării atât în interiorul, cât şi în exteriorul ţării. Acesta poate lansa teme de dezbatere, iar un preşedinte responsabil lansează teme de dezbatere în interesul cetăţenilor şi nu în interesul său sau a partidului pe care îl susţine.

Posibilitatea organizării unor referendumuri devine o armă foarte puternică în mâna preşedintelui. Trebuie să ne gândim care dintre cei doi candidaţi o va folosi în interesul real al cetăţenilor”,mai  explică Fenechiu prin intermediul editorialului.

Fenechiu conchide precizând că dacă românii nu vor face o alegere bună în 16 noiembrie, viața din România va fi în continuare o telenovelă tragică.

”Sunt întrebări grele, complexe, întrebări ale căror răspunsuri nu se găsesc uşor. Este mult mai simplu să discuţi despre temele uşoare, prin care televiziunile fac rating, pe care populaţia le consumă ca pe telenovele. Dar, dacă nu vom alege bine, vieţile noastre vor fi în continuare nişte telenovele tragice.”

1 comentariu la “Relu Fenechiu, mesaj tranșant înainte de finala prezidențială: ”Dacă nu alegem bine, vieţile noastre vor fi în continuare nişte telenovele tragice”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *