Apropierea alegerilor parlamentare și prezidențiale încălzește pe zi ce trece temperatura mediului politic românesc. Nu trece zi fără afirmații spectaculoase, fără declarații belicoase și, inerent, fără gafe penibile. Spre deosebire de alte cicluri electorale, de această dată nu se remarcă vreo pereche de candidați favoriți, iar sondajele nu fac altceva decât să zăpăcească și mai mult alegătorul, în așa fel încât acesta se întreabă pe bună dreptate, asemenea personajului caragialesc: „Eu cu cine votez”. Despre alegeri, gafe, sondaje și perspective Remus Pricopie a discutat în detaliu într-un interviu pentru Aktual24.
Sondajele publicate în ultima vreme au bulversat total electoratul, întrucât dau rezultate absolut diferite. De ce partidele mai apelează totuși la acele institute care și-au dovedit incompetența la locale, de pildă, dând rateuri chiar și de peste zece procente?
„Sondajul de opinie este un instrument important de cercetare sociologică. Faptul că acest instrument este folosit incorect sau că datele (corecte) rezultate din cercetare sunt falsificate, cu scopul de a manipula politic opinia publică, este cu totul altceva. Lipsesc filtrele de verificare științifică și lipsesc standardele etice ale profesiei. În alte țări, pentru a fi recunoscut ca sociolog sau institut de sondare a opiniei publice, trebuie să respecți toate cerințele științifice, să pui la dispoziția colegilor de breaslă bazele de date primare, rezultate în urma cercetării de teren, iar în eventualitatea unor raportări false pedeapsa este una singură: excluderea din comunitatea științifică respectivă. Prin urmare, în țările cu democrații consolidate, nu există situația în care un partid sau un candidat să influențeze, contra cost, rezultatele unei cercetări sociologice.
În România, din păcate, nu s-a ajuns la acest nivel de conduită etică a comunității sociologilor, iar unii dintre cei implicați în cercetările asociate momentelor electorale practică această fraudă științifică, în schimbul unor contracte generoase.
În opinia mea, se poate ieși din acest impas numai prin reglementarea profesiei, care nu înseamnă demersuri de tip legislativ, ci o autoreglementare la nivelul comunității sociologilor. Așa cum există Colegiul Medicilor sau Colegiul Psihologilor, așa ar trebui să existe Colegiul Sociologilor, singurii care pot confirma sau infirma profesionalismul unui demers științific.”, răspunde rectorul.
Mircea Geoană și-a lansat candidatura ca independent și, deși nu are niciun partid în spate, a umplut deja România de corturi electorale – ceea ce implică niște costuri uriașe. De unde sunt banii lui Geoană, că ai celorlalți candidați, susținuți de partide, știm de unde sunt: de la buget.
„Întrebarea ar trebui adresată lui Mircea Geoană. Numai dumnealui ne poate spune cum a reușit să acopere cheltuielile de până acum legate de campania electorală. Eu am semnalat acest lucru de câteva luni. Nu există campanie fără bani. Așa cum ați spus, în cazul partidelor parlamentare, finanțarea se face prin partide, transparent și pe baza unor legi destul de clare. În cazul unui independent, în opinia mea, este aproape imposibil să strângi cel puțin 20 de milioane de lei pentru o campanie. Faptul că Mircea Geoană ignoră total acest subiect nu este un semn bun. Alegătorii, atunci când votează, au dreptul să știe cine sunt finanțatorii din spatele unui politician. Dacă nu face publice aceste date, fiecare dintre noi poate să-și imagineze orice, inclusiv că acel politician este candidatul finanțatorilor, nu candidatul românilor. Iar Mircea Geoană, din păcate, are o lungă tradiție atunci când vine vorba de finanțări dubioase. Unele sunt documentate video și se găsesc pe YouTube.”
Deși s-au criticat de la distanță în ultimele săptămâni, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au mers împreună la sinistrații afectați de inundații din Galați. Să fie acesta un semn că „disputele” lor sunt doar de fațadă și că de fapt PSD și PNL vor face blat la alegeri?
„Ce înseamnă „blat”? Ambii președinți de partid – PSD și PNL – au anunțat că intră în competiție pentru cea mai înaltă demnitate publică, aceea de Președinte al României. Nu există două astfel de poziții, ci numai una, prin urmare va exista un singur câștigător. În concluzie, este complicat să faci blat într-o astfel de competiție. Faptul că se întâlnesc în context guvernamental – cele două partide asigură, de trei ani, guvernarea – nu înseamnă că între acești oameni politici nu există o competiție reală.
Ne-am obișnuit să vedem confruntări totale între partide și candidați, dar, dincolo de competiția politică și electorală, datoria actorilor politici este aceea de a dialoga unii cu ceilalți, de a găsi și punți de legătură, pentru că nu poți guverna de unul singur.”
Pe ultima sută de metri a apărut un partid, DREPT, despre care membrii săi afirmă că îi reprezintă pe candidații independenți și micile partide, în vreme ce PSD susține că ar fi de fapt „partidul lui Geoană”, camuflat. Care este opinia dvs în privința acestui partid? Are șanse reale să intre în parlament sau miza a fost doar de a trimite membri în comisiile electorale, pentru a superviza corectitudinea alegerilor?
„Este puțin cam târziu să mai construiești branduri politice. Dacă acest partid va fi pe buletinul de vot, mulți dintre alegători nu vor ști despre ce este vorba, pe cine reprezintă, cine sunt candidații în localitățile/județele lor. Nu este exclus să obțină un anumit număr de voturi, dar este exclus să aibă un rezultat care să modifice semnificativ tabloul politic de ansamblu. Pot să vă dau zeci de exemple de partide care au candidat în alegerile parlamentare, dar care au obținut câteva mii de voturi.”
Varianta unui candidat independent unic al coaliției ar fi avut, spun toți analiștii, cele mai mari șanse de succes. De ce credeți că PSD și PNL au refuzat până la urmă această variantă? Există posibilitatea ca grupări din ambele partide să se fi jucat cu orgoliile celor doi lideri, Ciolacu și Ciucă, spre a-i împinge în față tocmai pentru ca, în cazul unui eventual eșec, să-i detroneze de la vârful partidului imediat după alegeri – cum s-a mai întâmplat, de altfel?
„Calculele politice pre-electorale sunt întotdeauna complicate. Fiecare partid încearcă să găsească un culoar spre succes, pentru câștigarea alegerilor. Dar evaluările se fac nu numai din perspectiva partidului, ci și din perspectiva politicienilor aflați la butoane în partidele respective, pe paliere diferite. Să luăm exemplul competiției pentru București. Atât PSD, cât și PNL au evaluat, în mod corect, faptul că nu au candidați capabili să câștige în fața lui Nicușor Dan, primarul în exercițiu. Așa a apărut ideea „unirii forțelor” prin susținerea unui candidat comun, cu profil politic (provenind de la unul dintre cele două partide) sau independent. În acest context, a fost făcută propunerea ca doctorul Cătălin Cârstoiu să fie candidatul comun independent. Pe de altă parte, liderii PSD și PNL de la nivelul Bucureștiului nu s-au simțit confortabil cu această variantă, „impusă” de la centru. La vremea respectivă, chiar sub avalanșa unor sondaje trucate, mi-am exprimat public opinia – tot într-un interviu la dumneavoastră – privind șansele coaliției de a câștiga în fața lui Nicușor Dan, respectiv numai prin conjugarea forțelor. În final, colaborarea dintre cele două partide nu a avut loc, iar rezultatul îl cunoaștem: coaliția PSD – PNL a suferit, la București, cea mai mare înfrângere politică de până acum, în acest an electoral.
La prezidențiale, ecuația este puțin mai complicată decât la București. Pur și simplu, cele două partide nu au putut accepta varianta de lucru în care nu ar avea propriul candidat pentru Cotroceni. Într-un fel, este de înțeles. Se presupune că partidele mari, cu tradiție, trebuie să aibă resursa umană necesară din care să selecteze candidatul pentru prezidențiale. De asemenea, și aici, cea mai dură bătălie este în interiorul partidelor. Nu cred că toți „greii” PSD sau PNL sunt mulțumiți cu decizia finală privind prezidențiabilul, dar, așa cum am menționat mai sus, un partid, formal, nu poate avea doi candidați, prin urmare vor trebui să accepte această stare de lucruri, până când se vor finaliza alegerile. După, o să vedem cine câștigă, iar în cazul celor care pierd, o să vedem dacă vor ieși din politică sau vor continua, dar de pe o poziție evident slăbită.”
În ultima vreme, la televiziunile favorabile PSD, am remarcat un veritabil „desant” în favoarea lui George Simion. Să fie acesta un semn că premierul Ciolacu și l-ar dori pe Simion în turul doi, mai mult decât ar dori un candidat de dreapta sau pe Mircea Geoană?
„Nu vreau să intru în aceste speculații. Poate sunt naiv, dar eu vreau să cred că o instituție de presă își respectă menirea și servește interesul public, nu interesele de partid. Legat de preferința pentru un anumit contracandidat, evident, fiecare candidat dorește să ajungă în al doilea tur cu cel mai slab competitor posibil. Însă, eu nu cred că un politician extremist are șanse reale să treacă de primul tur, în acest an electoral. Repet: poate sunt naiv, poate nu evaluez eu corect opțiunile românilor pentru politicienii extremiști și pro-ruși. În acest context, vă reamintesc că, în urmă cu exact un an, un sondaj anunța succesul electoral al AUR la alegerile europarlamentare din iunie 2024 cu un scor enorm: 29%. Alegerile au arătat că AUR are 14%, prin urmare sondajul respectiv a avut o marjă de eroare de 100%.”
Sondajele relevă că Elena Lasconi are mult peste scorul partidului său, USR, în opțiunile de vot. Are doamna Lasconi capacitatea de a trage partidul după dumneaei, ca un fel de „locomotivă electorală” sau un Băsescu în fustă și fără whiskey?
„Elena Lasconi a fost pentru USR, după eșecul electoral din iunie, un mare balon de oxigen: un alt stil de comunicare, o persoană deschisă, cu o poveste de succes politic, în orașul în care este primăriță. Pe acest fundal, Lasconi a crescut în sondaje, ajungând până spre 14-15%, adică aproape dublu față de scorul partidului. Cu toate astea, Elena Lasconi a început să scadă, iar explicație este una de anduranță, nu numai a candidatului, dar și a formațiunii politice care o susține. Aici apare iar o confuzie destul de mare: o competiție pentru prezidențiale nu este a unui singur om. Este o competiție de idei, de proiecte, de echipe. Un singur om, fără ajutorul partidului, nu are cum să fie prezent, cu mesaje politice, la Ploiești, Cluj, Suceava, Constanța, în toate celelalte localități ale României și în străinătate, acolo unde sunt români cu drept de vot. Un candidat, singur, nu poate da soluții pentru inundații, prețul gazelor, conflictul din Ucraina, pensiile sau problema echipamentelor medicale din spitale. Toate aceste lucruri sunt pregătite de specialiștii din echipele de campanie. Aceste echipe, de regulă, sunt formate din oameni din interiorul partidului și / sau din experți / consultanți, identificați tot cu ajutorul partidului. În cazul USR și a candidatului asumat formal, Elena Lasconi, nu am sentimentul că acest mecanism electoral complex este înțeles, că există cu adevărat o conexiune între candidat și partid. Nu văd un USR mobilizat, care chiar depune eforturi pentru a o susține pe Elena Lasconi. De altfel, cred că este relevant ce a declarat, în urmă cu ceva timp, Dragoș Pîslaru, co-președinte REPER, în urma unor negocieri care aveau ca scop susținerea Elenei Lasconi drept candidat comun USR-PMP-REPER, citez: „Am ajuns la concluzia că noi credem mai mult în Elena Lasconi decât unele filiale USR.
Acest mesaj este, într-un fel, devastator, este esența a ceea ce are de înfruntat candidatul Lasconi pentru a câștiga alegerile prezidențiale. În opinia mea, pare o luptă imposibilă.”
PSD și PNL au declarat în repetate rânduri că sunt dispuse să continue guvernarea comună după alegeri. Însuși Marcel Ciolacu a spus că, dacă va ajunge președinte, va numi un premier de la alt partid. Este credibil acest lucru sau a făcut-o doar pentru a menaja sentimentele PNL?
„PSD știe că de fiecare dată când a fost pe punctul să câștige „toată puterea”, adică inclusiv poziția de președinte, a iritat electoratul de dreapta, ceea ce a dus la declanșarea unui curent radical anti-PSD și, în final, a pierdut competiția pentru cea mai înaltă funcție în stat. Vedeți toate alegerile, începând cu 2004. PSD încearcă acum să evite acest val, anunțând că va „partaja” puterea, cel mai probabil cu PNL. Pentru moment, este strict o strategie electorală. O să vedem, dacă ne vom afla în această situație, în decembrie 2024, în ce măsură această promisiune va fi și respectată. Eu cred că nu va fi ușor pentru Marcel Ciolacu să explice în partid de ce nu ai poziția de premier dacă ai capacitatea să formezi o majoritate parlamentară în jurul PSD.”
Dacă PNL, care, spre deosebire de europarlamentare, va candida la parlamentare pe liste proprii, obține un rezultat slab, ar putea PSD să propună o coaliție de guvernare partidului AUR sau altor partide?
Orice este posibil, dar gesturile politice au și consecințe. PSD, sub Marcel Ciolacu, a glisat spre centru-stânga, retușând semnificativ accentele naționaliste și pro-ruse, manifestate explicit în PSD în perioada Liviu Dragnea. De altfel, fără aceste corecții nu ar fi fost posibilă reluarea dialogului cu familia politică social-democrată europeană și cu partenerii euro-atlantici. O alianță cu AUR le-ar afecta semnificativ acest câștig, iar riscurile ar fi destul de mari.
Alegerile prezidențiale din 2024 pornesc, spre deosebire de toate celelalte rânduri de alegeri, fără doi candidați puternici. Practic, oricare dintre principalii rivali ar putea ajunge la Cotroceni. Care este pronosticul dvs? Ciolacu, Ciucă, Geoană, Lasconi sau Simion? Ori de ce nu, Șoșoacă?
„În această perioadă, vor avea loc așezări și reașezări ale opțiunilor electoratului. Sondajele serioase de la sfârșit de septembrie, început de octombrie, vor contura un tablou mai clar al competitorilor. Așa se întâmplă mereu: pe măsură ce ne apropiem de data alegerilor, având în față lista finală a candidaților, cetățenii alocă mai mult timp temelor politice și își conturează o opțiune.
În opinia mea, liderii celor două partide mari – PSD și PNL – se vor distanța gradual față de restul candidaților. Au forță politică, la centru și în fiecare localitate din România, pentru a fi prezenți cu mesaje, cu idei, cu oameni. O șansă ar fi putut să aibă și Elena Lasconi, DACĂ partidul său, USR, ar fi luptat pentru ea și o alianță USR-PMP-REPER s-ar fi realizat. În absența unei platforme politice relevante, Elena Lasconi nu poate decât să contribuie la coagularea opțiunilor de dreapta, în al doilea tur, respectiv să încurajeze votanții săi să susțină „candidatul dreptei” în confruntarea finală.
Mircea Geoană este un caz particular. Este, într-un fel, de apreciat încăpățânarea cu care s-a avântat în acest proiect politic, dar, în opinia mea, fără să calculeze cu atenție toate elementele. Nu are forța să ajungă în turul doi, chiar dacă se pare că are bani. Nu are infrastructura politică necesară, nu are oameni relevanți pentru a purta o bătălie de acest nivel. Un grup de inițiativă nu poate suplini forța politică a unui partid. Pe de altă parte, vedem toți cum evoluează, gafele și stângăciile de care este capabil. Precizez un singur lucru: în manualele de marketing politic este adesea subliniată nevoia ca politicienii să învețe cum să nu se împuște singuri în picior. Tot în aceste manuale se spune că, după un glonț (o gafă), poți supraviețui (politic). După o rafală de gloanțe (gafe), este mai greu.
În concluzie, în acest moment – și spun asta pentru că pe parcursul celor două luni și jumătate de campanie se pot întâmpla și se vor întâmpla foarte multe – turul doi pare că va fi o bătălie clasică, între candidații celor două mari partide, PSD și PNL. În situația unui tur doi Ciolacu-Ciucă, rezultatul final va depinde de foarte multe variabile, una dintre ele fiind politica de alianțe. Aici, poate o să vă surprindă ceea ce urmează să spun, dar, în opinia mea, Mircea Geoană ar putea să joace un rol determinant, respectiv să fie kingmaker-ul anului electoral 2024, în funcție de modul în care va încerca să deplaseze votanții săi din primul tur spre candidatul PSD sau cel al PNL, pentru confruntarea din al doilea tur.”
Roxana Mînzatu a primit în cele din urmă portofoliul pentru Competențe și Educație, Locuri de muncă, Drepturi sociale și Demografie al Uniunii Europene. Premierul Ciolacu a lăudat desemnarea ca pe o mare victorie pentru România – cu atât mai mult cu cât vine la pachet cu funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene, dar colegul său de coaliție, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, consideră că ar fi un portofoliu „gol de conținut”. Va avea sau nu de câștigat România de pe urma acestei numiri?
„Din păcate, deși suntem la comisarul numărul cinci, în România încă nu se înțelege rolul pe care cel care ocupă acest portofoliu ar trebui să-l joace. Un comisar european este desemnat de o țară, dar nu lucrează pentru țara lui, ci pentru toate țările din Uniunea Europeană. Prin urmare, nu este un concurs de frumusețe, nu este o competiție pe bani (cine câți bani gestionează în Comisie), ci este un mecanism complex de participare și influențare a deciziei europene, în acord cu interesul european, dar fără a neglija și interesele țării din care provine fiecare comisar în parte. Pentru a ocupa o astfel de poziție nu ai nevoie de simpli tehnocrați, așa cum nu ai nevoie de simpli politicieni. Ai nevoie de politicieni cu greutate, care stăpânesc toate tehnicalitățile Comisiei Europene – care este, după Organizația Națiunilor Unite (ONU), cea mai sofisticată organizație multistatala din lume. Nu întâmplător avem în Comisie foști premieri sau foști miniștri din țările europene, cu mulți ani de experiență.
În acest sens și luând în calcul toate aceste elemente, eu cred că mandatul atribuit persoanei desemnate de România este unul interesant. Cu toate acestea, eu aș fi reținut și în aprecierile la superlativ, dar și în cele critice. Succesul se va măsura la final de mandat, adică în 2029, nu azi.”
Ca și PSD în 2004, PNL va modifica legea pentru a-i permite lui Klaus Iohannis să candideze la Senat. Prezența președintelui țării pe listă va fi pentru liberali o binecuvântare sau un blestem?
„Nu o văd nici ca o binecuvântare, nici ca un blestem. Este o decizie politică înțeleaptă, prin care PNL dorește să beneficieze de capitalul politic al unui viitor fost șef de stat. Klaus Iohannis este, în acest moment, cel mai experimentat politician al României, așa cum Traian Băsescu, în 2014, și Ion Iliescu, în 2004, dețineau o expertiză politică greu de egalat. Eu am mai spus, într-un alt interviu, în urmă cu un an, că președintele Klaus Iohannis nu și-a epuizat resursele politice interne și externe. Este și în beneficiul României, nu numai al PNL, ca un om politic de calibrul lui Klaus Iohannis să rămână activ în politică.”
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
