Skip to content
Politică

Remus Ștefureac explică rezultatele din ultimul sondaj de opinie INSCOP. Cum s-a schimbat clasamentul marilor partide

Facebook/Remus Ștefureac

Primul sondaj național INSCOP MONITOR, cu date culese intre 2-7 martie 2022, după invazia Rusiei asupra Ucrainei, arată o creștere a Partidului Național Liberal (PNL) care urcă pe locul 2, în timp ce AUR scade, poziționându-se pe locul 3. Partidul Social Democrat (PSD) se menține în topul intenției de vot, cu 32% (32,7% în februarie).

Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, a precizat în exclusivitate pentru PS News care ar putea fi motivele din spatele acestor cifre.

„În primul rând, vorbim despre o măsurătoare făcută într-un context emoțional foarte intens. Aceste evoluții pot fi conjuncturale sau, dimpotrivă, se pot confirma. În ceea ce privește o ușoară creștere a PNL vorbim despre două posibile explicații. Una legată de faptul că în ultimele zile de maximă intensitate, de atenție a opiniei publice, am văzut două personalități foarte active și prezente – președintele Iohannis și premierul Ciucă. Ambii sunt asociați cu PNL și ambii au interacționat cu opinia publică în context de maximă vizibilitate și asociere cu vectori foarte credibili – NATO, UE, armată, securitate – toate aceste elemente pe care, evident, populația le caută într-o perioadă marcată de o asemenea criză. Aceasta ar putea fi o posibilă explicație. O altă explicație ar putea fi legată implicit de faptul ieșim cumva dintr-o perioadă de pandemie, s-au dat semnale pentru încheierea restricțiilor și așa mai departe. Dar aceasta o văd în context secundar. Cred că explicațiile sunt determinate în principal de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și de modul în care s-a proiectat vizibilitatea liderilor politici – a celor doi, implicit asociați cu PNL – în spațiul public.

În ceea ce privește AUR, vedem cumva o oprire a tendinței de creștere permanentă pe care am observat-o cel puțin în ultimele 7 – 9 luni. Explicațiile pot fi legate, pe de o parte, de faptul că în această perioadă AUR nu a mai fost deloc vizibil, a ieșit din prim-planul atenției opiniei publice în această perioadă marcată de război. Nu a avut nici lideri care să se manifeste foarte activ, contestând invazia Rusiei. Au fost mai degrabă foarte timizi pe acest subiect. Acest lucru, combinat și cu faptul că acest partid a fost asociat atât de către mass-media, de presă, cât și de către adversarii politici ca fiind drept binevoitor față de Rusia, sau unii lideri ai acestui acestui partid au fost asociați în contexte favorabile Rusiei, evident a creat un declic și aceasta ar putea fi o posibilă explicație. Rămâne de văzut însă dacă ea se va și confirma. Orice măsurătoare într-un context emoțional poate să ofere niște rezultate spectaculoase, dar în momentul în care lucrurile se așază puțin putem reveni la tendințele inițiale, sau dimpotrivă ele chiar să producă schimbări puternice în percepția publică”, a explicat Remus Ștefureac pentru PS News.

Sondajul INSCOP MONITOR, reprezentativ la nivel național, a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield în cadrul unui proiect inițiat de STRATEGIC Thinking Group/Grupul de Gândire Strategică. Datele au fost culese prin interviuri telefonice în perioada 2-7 martie 2022 pe un eșantion de 1077 de respodenți. Eroarea maximă admisă este de +/-3%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *