Skip to content
Puterea Știrilor Video

Remus Ștefureac (INSCOP) analizează ultimele sondaje: În acest moment, PSD are cam jumătate din scorul PNL

psnews.ro

Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, a declarat la „Puterea Știrilor” că, în acest moment, piața politică din România pare a fi dominată de 3 partide, două mari și unul mai mic, semnificativă fiind inversarea pozițiilor între PSD și PNL, cumva în oglindă.

După alegerile prezidențiale, PNL, evident, se află detașat pe primul loc, cu un scor detașat de peste 40-45%, cu o creștere care depinde și de perfomanța guvernării și de evoluția evenimentelor de pe agenda politică și vedem că e destul de încărcată. PSD se află ușor peste 20%, iar în ceea ce privește USR, cred că este peste procentul de 11% vehiculat în ultima vreme. Bănuiala mea este că USR este mai sus, peste 15%, însă pot să spun că, cel puțin în acest început de ianuarie, noi nu am efectuat sondaje de opinie. Am estimările din luna decembrie. PNL se află pe primul loc detașat, PSD are cam jumătate din scorul PNL în acest moment, este un raport inversat complet față de alegerile din 2016, și USR, care la mijlocul anului trecut cocheta cu poziția a doua, e într-un ușor recul, dar nu e exclusă ipoteza de a reveni. În acest moment, pare că USR se află pe poziția a treia”, a declarat Remus Ștefureac.

Directorul directorul INSCOP Research spune că partidele care nu sunt 100% sigure că vor trece pragul electoral la următoarele alegeri sunt Pro România, PMP și ALDE.

Cred că Pro România va putea trece pragul electoral în mod cert, în ceea ce privește ALDE, șansele sunt mai mici, iar PMP mereu a reușit cumva, pe ultima sută de metri, să obțină acel 5%. Traian Băsescu este în continuare un personaj vocal, chiar dacă e europarlamentar, e prezent pe scena politică românească și candidatul PMP, Theodor Paleologu, a făcut o prezență frumoasă la alegerile prezidențiale. Mă aștept la următoarele alegeri parlamentare, fie ele anticipate sau la termen, să asistăm la reconfigurări pe scena politică și noi alianțe, mai ales în ce privește spectrul de stânga”, a declarat Remus Ștefureac la „Puterea Știrilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *