Skip to content
Puterea Știrilor Video

Renate Weber: Mă interesează foarte mult ce se întâmplă cu românii care muncesc în străinătate

Featured Video Play Icon

Europarlamentarul ALDE, Renate Weber, a fost invitată, marți, la emisiunea ”Puterea Știrilor”, în cadrul căreia a vorbit și despre obiectivele sale pentru un nou mandat la Bruxelles.

Renate Weber a dezvăluit că în viitorul său mandat și-ar dori să facă parte din Comisia de Afaceri Constituționale, dar și să se ocupe de teme precum: migrație, evoluția pieții muncii, colaborarea cu statele membre ale UE, programe de formare pentru domeniul digital.

Urmăresc cu foarte mult interes ce se întâmplă în zona europeană și am cumva așa o presimțire că în mandatul acesta s-ar putea, sub presiunea noii compoziții a Parlamentului, să se discute un pic și rescrierea tratatelor Uniunii. Gândindu-mă la asta foarte serios, mi-ar plăcea să fiu în Comisia de Afaceri Constituționale, pentru că dacă într-adevăr se vor face astfel de dezbateri, aș vrea să fiu acolo.

Dincolo de toate, eu îmi propun să continui ce am făcut, în sensul în care pe mine mă interesează foarte mult cum evoluează piața muncii, cum ne pregătim pentru o nouă dimensiune a dezvoltării, pentru că revoluția digitală e o realitate despre  care probabil că nu știm încă nici 10%. Aș vrea să văd în România programe de formare și în sistemul acesta de școală, dar și după aceea, în învățarea pe tot parcursul vieții. Mă interesează foarte mult ce se întâmplă cu românii care continuă să muncească în străinătate, nu sunt fericită că atât de mulți au ales să plece din România. Vreau să păstrăm legătura cu comunitățile din diferite state membre și imediat să ni se aducă la cunoștință când apar chestiuni care pot fi considerate discriminatorii sau un abuz. Or să mai fie discuții pe ceea ce ține de fenomenul migrației. Am să provoc dezbateri pe tema asta”, a precizat eurodeputatul ALDE.

Renate Weber este candidat pe locul 3 pe lista ALDE la alegerile europarlamentare din 26 mai, care vor avea loc în această săptămână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *