Skip to content
Politică

Renate Weber, prima reacție după decizia CCR: Tot comportamentul lor în legătură cu revocarea mea a fost neconstituțional și abuziv

Inquam Photos / Octav Ganea

Contactată de PS News, Renate Weber susține că informațiile apărute pe surse, potrivit cărora judecătorii CCR au decis că revocarea acesteia din poziția de Avocat al Poporului este neconstituțională, trebuie confirmate mai întâi oficial de către Curtea Constituțională.

„Mă bucură această deciziei pentru că este ceea ce am spus în permanență: tot comportamentul în legătură cu revocarea mea, și înainte de asta, respingerea rapoartelor instituției a fost un comportament neconstituțional și abuziv. Urmează să vedem acum și minuta deciziei Curții Constituționale, adică ce spune efectiv Curtea.

Noi în acest moment știm pe surse, dar trebuie să vedem comunicatul pe care îl va da Curtea și dacă a colo va spune că eu îmi reiau mandatul și mă întorc la locul de muncă, asta se va și întâmpla, iar procedura pe care au început-o cu numirea domnului Fabian Gyula se va opri, pentru că eu cred că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru toată lumea, deci trebuie respectate. 

Nu am mai avut discuții cu nimeni din acest punct de vedere, de altfel, vestea am primit-o prin intermediul televiziunii”, spune Renate Weber.

Lovitură de la Curtea Constituțională pentru coaliția de guvernare PNL-USRPLUS-UDMR. Judecătorii CCR au decis că revocarea lui Renate Weber din poziția de Avocat al Poporului este neconstituțională, au precizat surse politice.

Sesizarea a fost făcută de Partidul Social Democrat. Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, a spus că va ține cont de decizia CCR.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *