Renault lansează opt noi vehicule, inclusiv un mic SUV derivat din Dacia Sandero, Kardian

Grupul auto francez Renault, proprietarul Dacia, a anunţat miercuri că va investi trei miliarde de euro până în 2027 pentru a lansa opt noi vehicule şi a creşte vânzările de automobile electrice în afara Europei, informează Reuters, citată de Agerpres.

 

Primul dintre noile vehicule Renault pentru piaţa mondială este un SUV mic derivat din Dacia Sandero, denumit Kardian, care a fost prezentat marţi în Brazilia. Acest model va fi lansat anul următor în America Latină şi Maroc.

În conformitate cu strategia de relansare anunţată în 2021, Renault s-a concentrat pe cele mai profitabile segmente din Europa, automobilele electrice şi modelele compacte. Însă în contextul pierderii Rusiei, a doua mare piaţă a grupului, după invadarea Ucrainei, aceasta a făcut Renault şi mai dependent de piaţa Europeană. În primele nouă luni ale acestui an, aproape 69% din vânzările Renault au fost realizate în Europa, în creştere faţă de 63% în perioada similară a anului trecut.

 

„Pe măsură ce înnoirea produselor noastre dă rezultate în Europa, vom face acum marca mai globală şi mai profitabilă”, a declarat directorul mărcii Renault, Fabrice Cambolive.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: