Skip to content
Politică

Renovare de tot râsul. Ce s-a întâmplat cu tavanul unei secții de poliție

Tavanul unui birou din cadrul Postului de Poliţie Zorleni, judeţul Vaslui, s-a prăbuşit, deşi sediul a fost renovat în urmă cu doar câteva luni.

Incidentul s-a petrecut joi după-amiază când, din fericire, nicio persoană nu se afla în respectivul birou. Într-o sală alăturată însă, avea loc o audiere, aşa că cei prezenţi au auzit zgomotul puternic şi au dat alarma.

Potrivit presei locale, tavanul s-a prăbuşit în proporţie de 50%, deşi în anul trecut clădirea fusese renovată.

„Într-adevãr, într-un birou din Postul de Poliţie Zorleni s-a desprins parţial tencuiala tavanului şi a căzut pe parchet. În acel moment nu se afla nimeni în sediul postului de poliţie, poliţiştii fiind în misiune”, a precizat comisarul Mihaela Straub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

„Având în vedere faptul că în anul 2015 au fost efectuate lucrări de reparaţii la acest post de Poliţie, va fi verificat contractul încheiat cu firma de construcţii şi, în situaţia în care lucrările sunt în perioada de garanţie, vor fi remediate de către constructor”, a adăugat el.

Sursa citată mai scrie că firma care a executat lucrarea îi aparţine unui fost colonel din cadrul IPJ Vaslui, Vasile Mihoci, care a părăsit sistemul în urmă cu mai mulţi ani şi s-a apucat de afaceri, informeză realitatea.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *