România va ajunge inevitabil la o reorganizare administrativ-teritorială, însă lipsa consensului politic transformă această reformă într-o promisiune mereu amânată, a aformat Mircea Fechet în direct, la Puterea Știrilor.
„Pentru o reorganizare solidă ai nevoie de modificarea Constituției și de o majoritate de două treimi”, a explicat fostul ministru, subliniind că un astfel de demers nu poate fi impus de un singur partid.
Fechet a comparat situația României cu alte state din regiune, precum Polonia, R. Moldova sau Ucraina, care au reușit reforme administrative în condiții politice dificile. De cealaltă parte, România amână constant decizii structurale majore.
De altfel, statul nu reușește să implementeze nici măsuri mult mai simple, precum reducerea cheltuielilor administrative, deși acestea sunt discutate de luni de zile.
„Discutăm din octombrie și încă nu avem o decizie clară”, a spus liberalul.
Motivul – lipsa unui consens real în coaliția de guvernare, lucru care face și ca mult-anunțata reorganizare administrativ-teritorială să rămână un proiect teoretic. Fără voință politică și asumare, avertizează Fechet, România va continua să funcționeze cu o structură administrativă ineficientă și costisitoare.
Urmărește ediția integrală a emisiunii Puterea Știrilor, invitat Mircea Fechet.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News











