Reorganizarea traficului în București. Calea Floreasca va avea sens unic

calea Floreasca captură video

Se reorganizează traficul în Capitală. De luni, mai multe artere aglomerate din București vor avea sens unic. Această soluție a dat deja rezultate în alte oraşe mari precum Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov sau Baia-Mare.

Deşi mult mai mic, Bucureştiul apare în topul celor mai aglomerate oraşe din lume, alături de Mexico City, Jakarta și Bangkok.

Aici, un șofer pierde, în medie, cam 100 de ore pe an în trafic. Pentru a reduce numărul de maşini care străbat Calea Floreasca, una dintre cele mai aglomerate străzi care leagă nordul Capitalei de centru, autoritățile locale au transformat-o în arteră cu sens unic. Măsura este valabilă doar pentru autoturisme, nu şi pentru transportul în comun.

De luni dimineaţă, de la ora 09.00, nu veţi mai putea merge pe Calea Floreasca, pe direcţia către bulevardul Ştefan cel Mare. O bandă va fi dedicată transportului în comun şi bicicletelor, iar autoturismele care trec acum vor avea o rută ocolitoare.

Calea Floreasca va avea două benzi, pe care vor circula atât maşini cât şi autobuze, o bandă pentru transportul în comun, una pentru biciclete, iar o altă bandă a fost transformată în parcare. Cei care vor să circule în sens opus, vor putea face asta pe strada Radu Beller, notează stirileprotv.ro.

Şi pe o altă arteră, de la Piaţa Dorobanți, Radu Beller va fi cu sens unic până la Bulevardul Mircea Eliade. Municipalitatea îşi dorește prin aceste soluţii să fluidize cât mai mult traficul din zonă.

Administrația anunță că și în alte zone aglomerate vor avea loc lucrări, mai ales că Bucureștiul urmează să primească 100 de autobuze electrice noi.

Planul de sistematizare a traficului prevede ca în viitor şi alte bulevarde precum Regele Mihai, Kiseleff şi Aviatorilor să aibă o bandă destinată doar transportului în comun.

Această soluție a dat deja roade în Timişoara, Cluj-Napoca, Brașov sau Baia Mare. În centru, cele mai aglomerate străzi au sens unic.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: