Repornirea primei unități a centralei de la Cernavodă se amână din nou

Sursă foto: Nuclearelectrica Oficial

Repornirea primei unități a centralei de la Cernavodă, care luni s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național (SEN), se amână din nou, până mâine, 29 august, ora 01:00, potrivit Tranelectrica.

Inițial, Unitatea 1 ar fi urmat să să reconecteze la sistemul național luni, la ora 18:00, apoi marți la ora 00.00. Momentul a fost amânat încă o dată până marți la ora 14.00, pentru ca apoi, să se anunțe o nouă oră de repornire, miercuri, ora 14:00.

Însă unitatea nu a repornit nici miercuri, ceea ce se poate vedea și pe nivelul producției centralei, de 680 MW, ceea ce înseamnă că nu funcționează decât un reactor.

Așa că Transelectrica a anunțat o nouă dată de repornire a unității – joi, 29 august, ora 01:00.

Potrivit operatorului de sistem, lucrările vizează “înlocuirea transformator de măsură de curent faza T”.

Miercuri, la ora 14:30, România importa 1.500 MW, la o producție de aproape 5.000 MW și un consum de aproximativ 6.500 MW.

Energia solară era de aproximativ 600 MW, cea eoliană de 800 MW, iar energia hidro contribuia la sistem cu 1.000 MW, la fel ca hidrocarburile.

Cărbunele producea 800 MW, iar centrala de la Cernavodă, care funcționa doar cu o unitate, 689 MW.

În ultimele zile, prețul energiei electrice cu livrare în ziua următoare a atins maximele verii, ca urmare a scăderii producției de energie regenerabilă, a nivelului scăzut de producție de energie hidro (ca urmare a secetei) și nucleară (ca urmare a desincronizării unității 1).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: