Report uriaș la Loto 6/49: aproape 2,5 milioane de euro sunt în joc la tragerile de duminică

Sursa foto: Pixabay

Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), a transmis Loteria Română, potrivit Agerpres.

Sumele uriașe sunt puse în joc la tragerile de duminică.  Duminică, 13 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 10 iulie, Loteria Română a acordat peste 15.600 de câştiguri în valoare totală de peste 1,72 milioane de lei.

La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,36 milioane de lei (peste 466.000 de euro). La Noroc Plus este în joc la categoria I un report în valoare de peste 1,11 milioane de lei (peste 218.600 de euro). La Super Noroc se înregistrează un report cumulat de peste 132.500 de lei (peste 26.100 de euro). La Joker, la categoria a II-a, reportul este de peste 368.400 de lei (peste 72.500 de euro).

Tragerile loto de duminică sunt programate la ora 18:30. Potrivit Loteriei Române, la tragerea anterioară Loto 6/49 s-au câştigat două premii la categoria a II-a în valoare de 103.085,96 de lei fiecare. Biletele norocoase au fost jucate la o agenţie din Sighetu Marmaţiei şi pe joaca.loto.ro.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: