Skip to content
Politică

ReporterIS: Primarul din Iași s-a mutat într-o vilă nouă. Ar fi a cincea proprietate a controversatului edil

reporteris.ro

Primarul din Iași, Mihai Chirica, s-a mutat de curând într-o nouă vilă de lux din cartierul Galata, dezvăluie publicația locală ReporterIS. Este cea de-a cincea proprietate a primarului verificat de Agenția Națională de Integritate.

Vila nouă în care s-a mutat Chirica este în imediata vecinătate a vechii sale locuințe din același cartier, potrivit ReporterIS.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a început verificarea averii lui Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, după ce ReporterIS a publicat o serie de anchete privind afacerile imobiliare ale familiei acestuia, au declarat pentru G4Media.ro surse din instituție. Investigația a început în urma unei autosesizări.

Mihai Chirica este beneficiarul unei tranzacții imobiliare de 250.000 de euro făcute pe numele copilului său de 11 luni, reprezentat de bunica pensionară. Familia primarului a cumpărat un teren de 836 mp în cartierul ieșean Sărărie, la 100 m de Bolta Rece.

Tranzacția s-a făcut pe numele fiului său, care la acea dată avea 11 luni. Curator a fost mama primarului, de 74 de ani, și care are o pensie cumulată cu soțul său de 500 de euro. Achizițiile imobiliare din ultimul deceniu ale lui Mihai Chirica se ridică la o valoare reală, în momentul achizițiilor de aproape 700.000 de euro. În tot acest timp, veniturile primarului au fost de 10 ori mai mici, mai arată investigația citată.

Primarul Mihai Chirica a declarat că ”sumele necesare pentru achiziția unui teren în valoare de 250.000 de euro provin, pe de o parte, din vânzarea unui teren deținut de 11 ani de părinții mei în zona Copou, teren care a fost vândut, urmând procedurile legale, pentru suma de 100.000 de euro. Diferența de bani a fost pusă de familia mea din sumele deținute conform Declarației de Avere din anul 2018 și anii anteriori, declarații care sunt publice și afișate pe site-ul Primăriei Municipiului Iași, în conformitate cu legislația în vigoare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *