Skip to content
Europa

RePowerEU – planul UE de a elimina dependența de combustibili fosili din Rusia. Cristian Bușoi: A fost un maraton legislativ, toată lumea a înțeles urgența

Inquam Photos / Alexandru Busca

Europarlamentarul liberal Cristian Bușoi a vorbit, într-un interviu pentru PS News, despre RePowerEU, un plan care propune ”măsuri fără precedent pentru eliminarea dependenței UE de combustibili fosili din Rusia și accelerarea tranziției verzi prin producerea de energie curată, diversificarea surselor de energie și economisirea energiei”. Este unul dintre cele mai importante Programe Europene la care am lucrat, a completat Bușoi.

”Pe scurt, RePowerEU este o strategie pentru energie sigură și durabilă, la prețuri accesibile. Ce am reușit împreună cu colegii mei din Comisia ITRE este ca într-un timp extrem de scurt să negociem și să obținem un vot pozitiv, în luna iunie, în plenul Parlamentului European pentru legislatia privind stocarea gazelor. Comisia ITRE a solicitat Parlamentului European dezbaterea acestui act legislativ în procedură de urgență și am reușit să trecem extrem de rapid prin procesul colegislativ.

A fost un maraton legislativ, fără precent la nivel european. Toată lumea a înțeles urgența și atât Parlamentul, cât și Comisia și Consiliul s-au mobilizat exemplar pentru a lua decizia corectă care va ajuta cetățenii și companiile să treacă cu bine peste iarna viitoare. Așadar, statele membre și operatorii trebuie să depună toate eforturile necesare pentru a-și umple depozitele de gaz la cel puțin 80% din capacitate până la 1 noiembrie. Ținta este de 90% pentru anii următori”, a spus europarlamentarul.

Astfel, conform regulamentului, instalațiile de stocare a gazelor vor deveni infrastructură critică. Toți operatorii de depozitare vor trebui să treacă printr-o nouă certificare obligatorie pentru a evita riscurile de interferență din exterior. Operatorii care nu reușesc să obțină această certificare vor trebui să renunțe la proprietatea sau controlul instalațiilor de stocare a gazelor din UE.

”Am cerut în mod expres ca procesul pentru aceste certificări să fie pe cât de riguros, pe atât de rapid. La fel de important de menționat este faptul că operatorii nu vor putea închide o instalație de stocare a gazelor fără autorizație din partea autorității naționale de reglementare. În continuare lucrăm în Comisia ITRE împreună cu Kadri Simson, comisarul european pentru Energie la proiectul de achiziție comună a gazelor.

Până în august 2022, Comisia va emite orientări cu privire la modul în care țările UE pot achiziționa în comun gaze. Ce trebuie să mai știe cetățenii este că există în prezent discuții foarte avansate cu partenerii tradiţionali ai Uniunii Europene de a creşte cantităţile de gaz și LNG pe care le livrează în UE.

Traversăm o perioadă cu mari provocări, cu creşteri de preţ, dar și cu oportunităţi pe care nu ne permitem să le ratăm dacă vrem ca generaţiile viitoare să aibă acces la surse de energie curate, stabile, sigure și accesibile, care să nu devină arme în mâinile unor șefi care pierd simțul rațiunii”, a precizat Cristian Bușoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *