Reprezentanţa Patriarhiei Române la Locurile Sfinte oferă sprijin pelerinilor aflaţi în Israel. Aceasta în contextul tensiunilor de securitate şi al închiderii temporare a spaţiului aerian.
„Avem un grup de pelerini români din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, care au stat până acum la noi la biserică. Ne-am ocupat de formalităţi împreună cu ambasada şi consulatul României din Ţara Sfântă”, a declarat, pentru Basilica.ro, părintele arhimandrit Ioan Meiu, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.
Grupurile de pelerini aflate în zonă sunt sprijinite cu alimente şi apă de către reprezentanţii Patriarhiei. Le-au fost puse la dispoziţie numerele de telefon la care pot contacta Ambasada României în Israel.
Arhimandritul Ioan Meiu şi-a exprimat speranţa ca, în momentul în care se va deschide spaţiul aerian, toţi românii aflaţi în Ţara Sfântă, fie ei pelerini sau turişti, să se poată întoarce în România.
Citește mai mult aici.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News











