Preşedintele HORA, Dragoş Petrescu, afirmă că reprezentanţii HoReCa au cerut premierului să fie deschise restaurantele la interior din 1 septembrie, cu restricţii. „Avem 400.000 de angajaţi cu slujbele în pericol, deci nu se pune problema să mai aşteptăm”, spune el, precizând că se aşteaptă decizia CNSU pentru a se vedea care dintre propunerile privind regulamentul au fost acceptate.
Dragoş Petrescu a spus, după întâlnirea de la Palatul Victoria cu reprezentanţii Guvernului, că se doreşte ca restaurantele să poată funcţiona şi la interior, de la 1 septembrie, dar cu restricţii. „Deci nu vorbim de relaxare, ci vorbim de funcţionarea restaurantelor în spaţiile interioare, cu restricţii„, a spus el, precizând că „există anumite zone, acolo unde poate creşte incidenţa de număr de infectări, şi în acele zone activitatea restaurantelor ar putea fi restricţionată, în funcţie de specificul evoluţiei epidemiologice„.
„Noi am solicitat astăzi premierului să deschidem la data de 1 septembrie, deci nu mai aşteptăm niciun număr. La nivel naţional este important să deschidem la data de 1 septembrie. Avem 400.000 de angajaţi cu slujbele în pericol, deci nu se pune problema să mai aşteptăm. Evident, vor fi excepţii punctuale, acolo unde nivelul epidemiologic nu este ţinut sub control”, a afirmat el.
PNL pune batista pe ţambal în scandalul evacuării forţate de la Spitalul Foişor. Bode, despre Arafat: Colaborez foarte bine cu el
Rareș Bogdan, despre Arafat: M-am cam săturat. Nimeni nu e de neînlocuit. Să se prezinte luni cu un raport
Firea: Profesorul Ioan Stoica este din anul 1997 manager. Nu e “omul” lui Firea
„Toată bătaia de joc la adresa pacienţilor de la Spitalul Foişor a umplut paharul”. Ben Oni Ardelean va solicita demiterea de urgenţă a Ministrului Sănătăţii
Alexandru Rafila îl acuză pe Vlad Voiculescu că nu face nimic pentru controlul pandemiei
El a spus că la discuţie au paritcipant şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi şeful DSU, Raed Arafat, şi reprezentanţi ai Ministerului de Finanţe, „însă cu toţii am agreat că este important să se deschidă restaurantele la interior, inclusiv dl Arafat, inclusiv dl Nelu Tătaru, în anumite condiţii„. „Evident, aşteptăm decizia Comitetului (Naţional pentru Situaţii de Urgenţă – n-r.) de mâine şi aşteptăm să vedem care din propunerile noastre vor fi acceptate în privinţa regulamentului„, a adăugat Petrescu, potrivit News.ro.